Ponta: 1000 de de samsari au primit 7 miliarde de lei
Primul ministru Victor Ponta a explicat, vineri, asumarea legii retrocedărilor. Potrivit acestuia, 60% dintre despăgubiri au fost făcute către samsarii retrocedărilor, precizând că o mie de samsari au primit 7 miliarde de lei.
“În ultimii 20 de ani nu am reuşit să rezolvăm acestă problemă. Există o povară de 8 miliarde euro a statului român. S-au dat despăgubiri în valoare de 5 miliarde de euro. Sunt solicitări de 8 miliarde. (…) Samsarii retrocedarilor au primit 60% din despagubiri. O mie de samsari au primit 7 miliarde de lei”, a afirmat Ponta, precizând că “adevăraţii proprietari au fost mereu amânaţi”.
Premierul a anunţat că în ultimii ani, în România, au fost soluţionate 27.000 de dosare pentru despăgubire. Ponta a spus că au mai fost înaintate aproximativ 200.000 de cereri.
Potrivit premierului, dintre cele 27.000 de dosare soluţionate, doar în cazul a 13.000 s-au acordat despăgubirile, pentru restul vor fi acordate despăgubirile în baza legii noi.
Aproximativ 9.000 de clădiri au fost restituite foştilor proprietari, dintre care 2.000 erau ocupate de instituţii publice. (…) Nouă mii de clădiri de diverse dimensiuni au fost restituite în natură către proprietari, dar mai ales către cesionari, acestea incluzând şcoli, muzee, sedii de poliţie. În jur de 2.000 erau clădiri publice, celelalte erau ocupate de privaţi. Pentru statul român pierderea atâtor clădiri a constituit o încărcătură importantă, a declarat vineri premierul Victor Ponta.