Ponta: TVA-ul la pâine ar putea fi redus la 9% din a doua jumătate a anului

O reducere la 9% a TVA la pâine ar putea avea loc în a doua jumătate a anului, iar dacă rezultatele vor fi bune, taxa pe TVA ar putea fi scăzută şi la fructe, legume, sau carne, a anunţat, duminică seara, premierul Victor Ponta.

„Sunt foarte hotărât la următoarea întâlnire pe care o avem cu cei de la FMI, de altfel am discutat în ianuarie şi ne vedem din nou în mai – pentru că ei au spus: „dacă reduceţi TVA la diverse produse alimentare, în realitate nu o să aveţi niciun efect pozitiv, ci doar o să crească” – şi atunci pentru a doua jumătate a anului, de la 1 iulie până la 31 decembrie, vreau să facem un experiment la pâine. TVA la pâine să îl reducem la 9% pe tot lanţul de producţie. Şi dacă până la sfârşitul anului se arată că ceea ce spun eu, că de fapt în felul acesta o să oprim evaziunea fiscală şi cu 9% o să încasăm mai mulţi bani decât cu 24% şi cu evaziune, atunci ne permitem mai departe, pentru fructe, legume, pentru produse bio, carne”, a declarat premierul Victor Ponta, duminică seara, la Antena 3.

Ponta: Nu o să vedeţi niciun preşedinte de dreapta care merge la PPE

Noua Constituţie va trebui să includă şi o prevedere prin care preşedintelui ţării să i se interzică să mai participe la întruniri cu caracter politic, inclusiv la reuniuni ale partidelor europene, a afirmat   Ponta.

„Mi se pare chiar comic la un moment dat, am văzut că preşedintele are ca preocupare chiar ce se întâmplă în PDL, adică se ocupă de campania din PDL, ceea ce e foarte departe de ideea acelui preşedinte al tuturor românilor. Eu cred că viitorul preşedinte al României niciodată nu trebuie să mai facă aşa ceva şi trebuie să punem inclusiv în Constituţie faptul că preşedintele ţării nu participă la întruniri cu caracter politic. Faptul că domnia sa participă la şedinţele Partidului Popular European e un lucru anormal. Există preşedinţi foşti social-democraţi, în Austria, Italia, Grecia, Irlanda, dar nu o s-i vedeţi la reuniunile Partidului Socialiştilor Europeni. Nu o să vedeţi niciun preşedinte de dreapta care merge la PPE cu excepţia preşedintelui Băsescu „, a precizat premierul Victor Ponta.

Ponta: Îl aştept pe Băsescu să spună adevărul despre reuniunea JAI pentru Schengen

Totodată,  şeful Guvernului doreşte ca preşedintele Traian Băsescu să spună, marţi, în Parlament adevărul despre discuţiile din Consiliul JAI privind aderarea României la Schengen.

„Domnia sa, ca şi mine, după şedinţa JAI am avut acces, prin natura funcţiilor, la ce s-a întâmplat exact acolo, avem din interior toate discuţiile, şi mă aştept ca preşedintele Băsescu să spună adevărul despre ce a fost la JAI. În Consliul JAI a fost Germania împotrivă şi au fost două ţări, Olanda şi Finlanda, care au spus să se mai discute în decembrie. În schimb, au fost 13 ţări, şi toate celelalte după aceea, care au luat cuvântul şi au spus că este incorect ce i se întâmplă României, că nu e normal să se folosească de Romnia şi Bulgaria pentru probleme interne”, a arătat Victor Ponta.

Premierul are în vedere reducerea numărului de posturi „ocupate inutil”

Nu în ultimul rând, premierul a ţinut să explice că reducerea cu 15% a cheltuielilor de personal poate presupune şi diminuări ale numărului de posturi „ocupate inutil”.

Am spus, pot fi reduse, ca să putem să angajăm absolvenţi la sănătate, la educaţie, la poliţie. Pot fi reduse cheltuielile cu personalul, nu tăind salarii, dar mergând în fiecare instituţie centrală şi văzând câte posturi sunt neocupate, câte posturi sunt ocupate inutil, de unde se cheltuie prea mult, cu deplasări în străinătate, cu tot felul de alte lucruri. Aşa a apărut acea reducere de 15%. (…) Din ianuarie le-am spus colegilor mei din toate ministerele, din autorităţile centrale: uitaţi-vă şi veniţi să-mi spuneţi de ce cheltuieli de personal nu aveţi nevoie. Dacă îmi spuneţi că aveţi nevoie de tot în minister, în agenţie, în autoritate mi-e greu să cred, pentru că s-au angajat în ultimii ani, când se dădeau afară zece mii de poliţişti şi erau blocate posturile la sănătate şi educaţie… să ştiţi că în ministere, în autorităţi, în 2010-2011, s-au angajat oameni, o mulţime”, a conchis Ponta la Antena 3.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.