Ponta, vizită oficială în Turcia
Primul ministru Victor Ponta se va afla joi în Turcia, unde va efectua o vizită oficială, în cadrul căreia va avea întâlniri oficiale cu premierul Recep Tayyip Erdogan (inclusiv o convorbire tete-a-tete de trei sferturi de oră), cu președintele Abdullah Gul și cu președintele Parlamentului, Cemil Cicek. Ponta va fi însoțit la Ankara, printre alții, de Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Mircea Dușa, ministrul Apărării Naţionale; Constantin Niță, ministrul delegat pentru Energie, George Ciamba, secretar de stat, M.A.E., Vladimir Mănăstireanu, președinte ANSVSA, Ibram Iusein și Varol Amet, deputați în Parlamentul României din partea minorităților turcă și turco-tătară. Miniștrii care îl vor însoți pe primul-ministru vor avea întrevederi cu omologii lor turci, în vederea dezvoltării proiectelor comune dintre cele două state, se arată într-un comunicat al Guvernului. Turcia este primul partener comercial al României din afara UE și din cadrul statelor membre OCEMN și al 5-lea partener în cadrul schimburilor internaționale totale.