Portugalia, măsuri în contextul apropierii unui val de căldură

Portugalia a mobilizat efective fără precedent în vederea apropierii unui val de căldură aşteptat pentru miercuri, pentru a evita repetarea incendiilor devastatoare de anul trecut, soldate cu 112 de victime, a declarat luni ministrul de interne din această ţară, citat de AFP.

„Anul acesta avem cel mai mare dispozitiv pus la punct vreodată: 10.700 de bărbaţi şi femei din întreaga ţară, în special pompieri voluntari, jandarmi sau militari”, a declarat Eduardo Cabrita presei portugheze.

„Am dublat structura grupului de intervenţie permanentă, de la puţin peste 500 la 1.050 bărbaţi şi femei, care ar putea fi susţinuţi de 56 de dispozitive aeriene”, a adăugat el.

De miercuri, timp de cel puţin patru zile, Portugalia se va confrunta cu un val de căldură cu temperaturi care ar putea atinge 45 de grade în unele locuri, potrivit previziunilor Institutului portughez pentru mare şi atmosferă (IPMA) .

În faţa acestor prognoze meteo, „consolidăm operaţiunile de control, în special în zonele cele mai vulnerabile”, „pre-poziţionând deja mijloace de intervenţie”, a declarat Patricia Gaspar, purtătoarea de cuvânt a Autorităţii naţionale pentru protecţia civilă.

„Acest dispozitiv permite câştigarea de timp în faza de atac iniţial”, a subliniat ea, adăugând că serviciile de salvare dispun în acest an de două „avioane de evaluare şi de recunoaştere”, angajate în prezent în operaţiuni de monitorizare.

De asemenea, Portugalia a adus înapoi cele două avioane amfibie pe care le pusese la dispoziţia Suediei în cadrul Mecanismului european de protecţie civilă, solicitate în urmă cu câteva zile de această ţară scandinavă pentru a face faţă incendiilor forestiere.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.