Povestea Rosiei Montana – pretul aurului sau despre felul in care ne pregatim sa ne distrugem istoria
Cum in ultimele zile spatiul destinat stirilor este ocupat de Campionatul mondial de fotbal, de turneul de la Wimbledon si de modificarile aduse legilor justitiei, o noutate intervenita in chestiunea Rosia Montana a trecut mai degraba neobservata.
Luni, 2 iulie, la Manama, in Bahrain, Comitetul pentru Patrimoniul Mondial a decis, in cadrul celei de-a 42-a sesiuni, amanarea inscrierii Rosiei Montana in Patrimoniul UNESCO.
Amanarea cu pricina a fost decisa la cererea expresa a Guvernului Romaniei, care si-a trimis in acest sens la Manama un emisar special, in persoana lui Stefan Razvan Rab, secretar de stat in cadrul Ministerului Culturii si Identitatii Nationale.
Cum dragoste cu sila, cum se spune, nu se poate, cererea Guvernului Romaniei a fost aprobata.
Dosarul „Peisajul Cultural Minier Rosia Montana” a fost trimis de Ministerul Culturii din Romania la UNESCO, pentru inscrierea in Patrimoniul Mondial, pe 4 ianuarie 2017, si avea recomandare pentru includerea in patrimoniul material UNESCO din partea International Council on Monuments and Sites (ICOMOS).
Povestea exploatarii aurifere intensive de la Rosia Montana a inceput in anul 1995 si tot de atunci a fost vehement contestata de societatea civila. Aceasta a reusit sa dea peste cap planurile companiei Gabriel Resources, principalul beneficiar al exploatarii.
Sit-ul de la Rosia Montana a fost, luni, 2 iulie a.c. la un pas sa fie inscris pe lista Patrimoniului Umanitatii. Cum am aratat, acest lucru nu s-a intamplat deoarece Guvernul Romaniei a solicitat amanarea discutarii dosarului.
Pe site-ul Ministerului Culturii si al Identitatii Nationale, George Ivascu, actualul titular al portofoliului, afirma:
„Asa cum am afirmat si dupa sedinta CSAT in care am informat asupra acestei teme sensibile si importante pentru Romania, noi, guvernarea PSD – ALDE, nu am fost si nu suntem dispusi sa platim din buzunarul cetateanului cele peste 4 miliarde de dolari care se pot pierde in urma litigiului mai sus mentionat.
Asadar, Guvernul Romaniei a solicitat amanarea, nu retragerea dosarului la UNESCO, pana la solutionarea litigiului in dosarul de arbitraj Rosia Montana, pentru care in data de 22 februarie 2018, casa de avocatura care reprezinta statul roman a depus apararea la Curtea de Arbitraj de la Washington. Decizia de astazi este una rationala si confirma ca intemeiata actiunea Guvernului Romaniei.
Pe de alta parte, sunt mahnit ca atat in interiorul tarii, cat si in afara, respectiv la Manama, acest subiect a fost tratat in mod propagandistic, uitandu-se ca tema Rosia Montana trebuie tratata cu seriozitate si patriotism, ca ceea ce este, o prioritate de securitate nationala. Este grav ca fosti demnitari ai statului roman au preferat sa faca lobby pe langa alte state impotriva intereselor Romaniei.”
Ministrul Ivascu face referire la procesul pe care Gabriel Resources, actionarul majoritar al Rosia Montana Gold Corporation (RMGC), l-a intentat statului roman si prin care solicita plata unor despagubiri in valoare totala de 4,4 miliarde de dolari, in conditiile in care sustine ca a investit in proiect, pana cand acesta a fost blocat, cca 700 de milioane de dolari.
Fata de solicitarea de amanare a discutarii dosarului Rosia Montana la Manama, in cadrul Comitetul pentru Patrimoniul Mondial, senatorul Vlad Alexandrescu (fost ministru al culturii in cabinetul Ciolos) a postat pe pagina sa de Facebook:
„Guvernul, prin aceasta miselie, a tradat interesele Romaniei.
Toate sansele erau de partea noastra. ICOMOS daduse o recomandare de includere a Rosiei Montane in Lista Patrimoniului Mondial, toate statele aveau de gand sa voteze pentru includere, nimeni neavand nimic de obiectat in acest sens. Nimeni, in afara de… Romania.
Ce a facut guvernul a fost sa trimita pe secretarul de stat de la Ministerul Culturii, Razvan Rab, pentru a negocia o amanare a votului pe Rosia Montana. Ce a facut acesta a fost sa le spuna membrilor comitetului ca guvernul roman doreste amanarea votului pentru ca Romania ar putea pierde 4 miliade dolari in procesul de arbitraj contra RMGC.
Planul lor a reusit, din pacate. Interesele unor corporatii si ale unei clase politice vandute inca de acum 20 de ani au fost mai importante decat interesul national. Amanarea votului pe motivul procesului de arbitraj inseamna multi, multi ani de zile, sansele salvarii Rosei scazand cu fiecare zi care trece.
Este cel mai rusinos moment al Romaniei de cand este membra UNESCO. Toate celelalte state ale lumii duc o negociere acerba in aceste zile astfel incat monumentele lor sa fie incluse in Lista UNESCO, iar fiecare reusita este intampinata cu aplauze si urale.
In opozitie cu lumea civilizata, se afla Romania. Singurul stat care a militat pentru ca monumentul sau sa nu intre in aceasta lista. Un stat acaparat de o gasca de ticalosi care nu dau doi bani pe importanta patrimoniului.
Tot ce vor e sa ne lase naibii in pace UNESCO cu ideile lor, sa facem un crater peste Rosia Montana ca sa isi poate umple ei buzunarele. Normal ca si restul statelor stiu acest lucru, nu toti sunt la fel de «profesionisti» precum guvernul nostru.
Si asa vom fi cunoscuti de acum inainte, drept cei care isi vand patrimoniul pentru bunastarea politicienilor lor.
Ceea ce ati savarsit voi aici, membri si reprezentanti ai Guvernului, se numeste tradare. Ati actionat astfel incat patrimoniul nostru sa fie redus la un crater in viitorul apropiat.”
Citind luarile de pozitie reproduse mai sus, nu vad care ar putea fi legatura intre daunele solicitate de RMGC Romaniei si includerea Rosiei Mantana pe lista Patrimoniului UNESCO.
De fapt, vad o legatura, dar fix pe dos fata de luarea de pozitie a ministrului culturii: daca Rosia Montana ar fi figurat pe lista UNESCO, ar fi fost cam anapoda ca o companie privata, cazul RMGC sa ceara daune peuntru ca nu este lasata sa distruga un sit aflat in Patrimoniul umanitatii, sit recunoscut ca atare si protejat de o organizatie internationala de anvergura UNESCO.
Povestea Rosiei Montana este, de fapt, povestea insatiabilei pofte de aur a unor oameni dispusi, in numele acesteia, sa calce istoria in picioare.
Ce se intampla acum cu Rosia Montana imi aminteste de tragicul destin (caruia, din fericire, i-a supravietuit) al bisericii Manastirii Sfintii Trei Ierarhi din Iasi.
Ctitorita de domnitorul Vasile Lupu, biserica a fost construita intre anii 1635-1639 si este o bijuterie a artei medieval romanesti. Peretii exteriori, din piatra sculptata de sus si pana jos, au fost, initial, poleiti cu aur. La o vreme, turcii au poftit la aurul de pe ziduri si atunci au dat foc bisericii si au adunat aurul topit. Fireste, pe turci ii durea fix in motul fesului de istoria noastra.
Cam tot asa si acum, cu Rosia Montana: ce conteaza ca ne anulam istoria daca in felul asta putem pune mana pe o gramada de aur? Atata doar ca nu turcii ne distrug, de data aceasta, istoria, ci noi insine.
Romania pare ca se afla in cea mai cumplita perioada a existentei sale (centenare, sa nu uitam!) si traverseaza cel mai greu de suportat regim de ocupatie. De ocupatie romaneasca.