Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

POVEȘTI la REPLIKA Platforma de artă educațională 2017-2018

Publicat: joi, 01 martie 2018

Pe 5 martie debutează stagiunea de teatrul educațional Povești la Replika, parte a proiectului Platforma de Artă Educațională 2017-2018.

Povești la Replika 2018 (5 martie-12 iunie) propune un format educațional multidisciplinar, în care spectacole, cărți, anchete jurnalistice și filme, corelate tematic, sunt prezentate în zilele de luni și marți, începând cu ora 19.00.

Primul eveniment programat în cadrul Poveștilor la Replika este Amintiri din epoca de școală (text Mihaela Michailov, regia Radu Apostol), un spectacol-reflecție asupra sistemului de educație din România, o reîntoarcere printre ecuațiile, caii verzi de pe pereții minților noastre, fricile și revoltele care ne-au marcat anii de școală. După spectacol va avea loc o dezbatere cu cercetătoarea și creatoarea de pedagogii alternative Magda Balica, pornind de la un studiu pe tema dezvoltării abilităților emoționale ale copiilor.

Tema educației sexuale, acut dezbătută în propuneri legislative actuale, temă care provoacă nenumărate controverse, este abordată în două dintre spectacolele incluse în Povești la Replika: boyz and girlz (text și regie Sânziana Koenig) – o analiză a fenomenului cyberbulling și porn revenge în contextul structurilor de putere din societatea patriarhală și Totul e foarte normal (text Alexa Băcanu, regia Leta Popescu) – o explorare a rolurilor de gen și emoțiilor (re)întâlnirii cu vârsta adolescenței, o descindere afectivă în pliurile comunicării părinți-copii.

Cea mai recentă premieră a echipei Centrului Replika, coproducție cu Teatrul Mic – Familia Fără Zahăr (texte Mihaela Michailov, versuri Bobi Dumitraș, muzica Bobo Burlăcianu, Radu Apostol) –  va fi prezentată în luna aprilie la Replika. Familia Fără Zahăr este un spectacol de teatru muzical despre remodelarea narativă a familiei contemporane, despre apartenență, tăceri cât o copilărie de lungi și fisurări ale aparenței de bine domestic.

În cadrul Poveștilor la Replika vor fi prezentate spectacole ale Atelierului de Teatru din Botoșani, Fabricii de Pensule din Cluj și Teatrului Fix din Iași. Atelierul de Teatru – trupă de adolescenți invitată constant la Centrul Replika – va fi prezentă cu cea mai recentă premieră, Dragă Prietene (text și regie Anamaria Rusu), o adaptare a cunoscutului roman pentru adolescenți Jurnalul unui adolescent timid de Stephan Chbosky.

Sclavi de Maria Manolescu, în regia lui Theodor-Cristian Popescu (producător Fabrica de Pensule) este o investigație a relațiilor de putere din societatea contemporană, în care revelarea formelor de asuprire din imediata apropiere nasc chestionări ale negocierii autorității în cuplu, ale izolării sau implicării sociale.

Ultimul spectacol din cadrul Poveștilor la Replika este HostelLand (text și regie Alex Iurașcu), producție a Teatrului Fix din Iași, care creează un context prielnic dialogului pe tema muncii echitabile și a implicării sociale, explorând ideea reconcilierii dintre realitatea obiectivă și percepția asupra ei.

În fiecare zi de marți, programul Poveștilor la Replika va conține proiecții de filme în parteneriat cu One World Romania.

POVEȘTI la REPLIKA – Platforma de artă educațională 2017-2018 este un proiect cultural finanţat de AFCN

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=93230

Publicat de la data mart. 1 2018. Categorii Cultură, CULTURĂ.

Zona comentariilor

Meteo în țară

15 noiembrie 2019, 5:35
 

NE
Noros
10°C
14 km/h
Perceput de temperatură: 4°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 14 km/h NE
Rafale de vânt: 14 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:11
Apus: 16:49
Prognoza 16 noiembrie 2019
Zi
 

NE
Parţial însorit
16°C
Vânt: 4 km/h NE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 2
Noapte
 

E
Parţial înnourat
9°C
Vânt: 4 km/h E
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 2
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 240.932 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team