PPDD va cere câte DOUĂ MILIOANE de euro de la fiecare „trădător”
PPDD a decis să activeze convențiile semnate înainte de alegeri de candidații partidului pentru Parlament și să solicite în instanță fiecărui senator sau deputat care a „migrat” spre alte formațiuni politice achitarea clauzei, care în fiecare caz este de câte două milioane de euro. „E limpede că trădarea este la loc de cinste în politica românească, iar acest fenomen nu ne-a ocolit nici pe noi. Se pare că meteahna întipărită în rândul partidelor aflate la putere, de a racola parlamentari, nu ne-a ferit de plecările din PPDD. Cei care au plecat, au plecat pentru o falsă promisiune neîndeplinită nici până astăzi. Anterior campaniei pentru alegerile parlamentare, fiecare candidat a semnat o convenţie cu PPDD, ca în cazul în care părăseşte partidul să plătească două milioane de euro. Am decis activarea acestor clauze şi ne vom adresa de luni instanţei”, a declarat sâmbătă la Cluj secretarul general al PPDD Liviu Neagu, citat de corespondentul Mediafax. Neagu a precizat că primul proces va fi deschis împotriva senatorului Tudor Barbu, trecut la PC. Din cei 68 de parlamentari pe care îi avea la începutul mandatului, PPDD mai are în momentul de față 42.