Preda: Mandatarea premierului pentru Consiliul European este o decizie rațională
Decizia președintelui Traian Băsescu de a-l mandata pe premierul Ponta să participe la Consiliul European din 22 mai este una ”rațională”, a scris, joi, europarlamentarul PDL Cristian Preda pe blogul personal.
„Preşedintele a anunţat că l-a mandatat pe premier să participe la Consiliul European din 22 mai. Solicitarea lui Victor Ponta nu fusese anunţată presei. Semn că premierul a învăţat că scandalul public nu-l ajută”, a scris Preda.
El a menţionat că preşedintele a explicat că are încredere în capacitatea lui Ponta de a asuma temele aflate pe agendă – securitatea energetică şi combaterea evaziunii fiscale.
„Decizia lui Traian Băsescu e raţională. Cred că, în acest fel, coabitarea a făcut un pas suplimentar”, a apreciat el.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că la Consiliul European din 22 mai va participa premierul Victor Ponta, pe baza unui mandat pe care i-l va aproba până la plecare şi la care consilierii au început să lucreze.