Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

PREDICȚII 2018: Nevoia de bani a Guvernului va propulsa speculaţiile pentru dividende

Publicat: joi, 28 decembrie 2017

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) are toate şansele să înregistreze și anul viitor printre cele mai mari randamente ale dividendelor din lume, ca urmare a politicii guvernamentale de distribuire a profitului companiilor de stat, potrivit analiștilor.

BVB ar putea „chiar să-şi marească avansul faţă de celelalte pieţe”, cu toate că randamentele estimate pentru 2018 sunt „sub cele care au fost obţinute în cele din urmă în 2017, după decizia Guvernului de a cere companiilor de stat şi dividende suplimentare din profiturile reportate” din anii următori, potrivit unui raport recent al Prime Transaction.

Analiştii de la Prime Transaction au fost cei care au anticipat că Guvernul avea să impună, în 2017, companiilor pe care le controlează, să-și consume pe dividende aproape tot profitul.

„Nevoia de bani la buget va aduce din nou rate de distribuţie apropiate de 100% la companiile de stat, acestea dominând de altfel topul dividendelor potenţiale”, potrivit raportului citat.

Speculații pentru dividende

Apetitul pentru dividende a fost motorul principal al creșterilor bursiere în 2017daracestea au un caracter puternic speculativ, ceea ce maschează slăbiciunile economiei, cu atât mai mult cu cât Guvernul alimentează așteptările privind dividendele.

Altfel,  slăbiciunile economiei sunt relevate și de evoluţia ulterioară a cotaţiilor.

Prețurile cresc în „sezonul dividendelor” până la data la care deținerea unor acțiuni dă dreptul la dividendele companiilor respective, după care cotațiile scad.

Caracteristica preponderent speculativă a tranzacțiilor de pe piața românească este relevată și de retragerea unuia dintre cei mai mari jucători de la BVB, Raiffeisen, care a motivat că, practic, nu prea mai are ce să le ofere clienților săi pe piața de la București.

Plecarea Raiffeisen a fost doar parțial compensată de revenirea ING, în mod tradițional mai predispus la operațiuni speculative, pe termen scurt, decât Raiffeisen. Pe de altă parte, noul director general al BVB, Adrian Tănase, vine din familia ING.

Articol integral pe cursdeguvernare.ro

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=88948

Publicat de la data dec. 28 2017. Categorii Economic, FINANTE - BANCI.

Zona comentariilor

Text To Speech

Meteo în țară

19 ianuarie 2019, 1:29
 

N
Parţial noros
2°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 3°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 80%
Vânt: 0 km/h N
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:47
Apus: 17:07
Prognoza 20 ianuarie 2019
Zi
 

NE
Înnourat
3°C
Vânt: 7 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 1
Noapte
 

NV
Rafale
-1°C
Vânt: 4 km/h NV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 1
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 169.550 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team