Premieră absolută în lumea catolică: doi papi la aceeași masă!
Lumea catolică este în această perioadă martora unui șir întreg de premiere. După ce a fost ales întâia dată în istorie un papă din America Latină, după ce pentru prima oară a devenit papă un iezuit și după ce acesta și-a luat un nume care nu mai fusese folosit până atunci, devenind papa Francisc, iată că, în premieră absolută, doi papi au stat la aceeași masă. Este vorba despre papa Francisc și despre predecesorul său, devenit acum papa emerit Benedict, care au luat prânzul la castelul Gandolfo, reședința papală de vară. Papa Francisc a zburat cu elicopterul acolo, iar întrevederea celor doi papi a durat aproximativ 45 de minute. O asemenea întâlnire nu este menționată de niciun izvor istoric, în condițiile în care în general nu pot exista doi papi care să fie ambii în viață. Asta pentru că gestul lui Benedict al XVI-lea de a se retrage s-a petrecut pentru prima oară din 1294 încoace, ultimul papă care a părăsit în viață fiind Scaunul Pontifical fiind Celestin al V-lea. Într-o evidentă contradicție cu relația dintre cei doi papi din zilele noastre, Celestin a fost persecutat de succesorul său, Bonifaciu al VIII-lea, care l-a aruncat în temniță, unde a și murit.
A.M.PRESS