Premieră istorică în relațiile dintre ortodoxie și catolicism
Urcarea pe Scaunul de la Roma a papei Francisc va marca și o premieră istorică ce ar putea însemna încă un pas spre reconcilierea totală între lumea ortodoxă și cea catolică. Pentru prima oară după Marea Schismă, petrecută în urmă cu aproape o mie de ani, în anul 1054, patriarhul ecumenic al Constantinopolului, care este socotit în mod simbolic liderul lumii ortodoxe, va lua parte la ceremonia de întronizare a noului papă, care este programată marți. Decizia patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului de a merge la Roma vine după ce el i-a transmis papei Francisc și un mesaj de felicitare pentru alegerea în Scaunul Pontifical.
A.M.PRESS