Premierul Mihai Tudose: SUA sunt și trebuie să rămână principalul aliat strategic al României

Premierul Mihai Tudose a afirmat, joi, că Statele Unite ale Americii sunt și trebuie să rămână principalul aliat strategic al României, atât pe partea militară, cât și din punct de vedere economic.

Întrebat dacă reacția SUA privind legile justiției este justificată, Tudose a răspuns: „Consider că Statele Unite ale Americii sunt și trebuie să rămână principalul aliat strategic al României și nu mă refer numai la partea militară, partea de securitate, ci și din punct de vedere economic. Sunt foarte multe companii foarte mari care vin și investesc în România, anul viitor va fi spectaculos din acest punct de vedere, sper. Tot ce s-a discutat anul acesta, anul viitor va începe efectiv să fie implementat. Deci, repet, Statele Unite ale Americii reprezintă nu numai un partener militar și un partener economic și principalul aliat strategic al României”.

Totodată, șeful Executivului a spus că în mesajul transmis de Departamentul de Stat al SUA nu s-a regăsit Guvernul.

„Ministrul Justiției nu are nicio implicare în acest proces, e ca specialist, ca tip care a coordonat până la un anumit punct proiectul. Nu, în Departamentul de Stat, nu a fost regăsit Guvernul din câte știu eu, deci nu comentez. Domnul ministru Toader a inițiat un proiect ca urmare a necesității implementării în legislația românească atât a unor cerințe și impuneri de la Uniunea Europeană, a unor directive, cât și ca urmare a unor decizii ale Curții Constituționale. De aici încolo demersul a fost preluat de către Parlament”, a precizat Tudose.

Întrebat dacă crede că această reacție a Statelor Unite este justificată, șeful Executivului a răspuns răzând: „Știți ce-mi vine acum, nu? Altă întrebare…”.

Totodată, șeful Guvernului a afirmat că nu a avut nicio comunicare cu reprezentanții Statelor Unite după comunicatul Departamentului de Stat al SUA.

De asemenea, premierul Tudose a precizat că nu a citit scrisoarea transmisă de președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și de președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, ca urmare a comunicatului Departamentului de Stat al SUA.

„Eu nu am citit acea scrisoare”, a spus Tudose, precizând că a discutat în ultima perioadă cu Tăriceanu și Dragnea, „dar nu despre Statele Unite ale Americii”.

Luni, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Heather Nauert, afirma, într-o declarație de presă intitulată „România — propuneri ce afectează independența sistemului judiciar„, că „Statele Unite constată cu îngrijorare că Parlamentul României ia în considerare o legislație ce ar putea submina lupta împotriva corupției și slăbi independența sistemului judiciar în România”.

Această legislație, „propusă inițial de Ministerul Justiției, amenință progresul pe care România l-a făcut în ultimii ani de a construi instituții judiciare puternice, protejate de interferența politică”, susținea purtătorul de cuvânt în declarația publicată pe site-ul Departamentului de Stat.

Statele Unite „îndeamnă Parlamentul României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept și pun în pericol lupta împotriva corupției”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

În replică, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, au răspuns Departamentului de Stat printr-un comunicat de presă comun în care afirmau că „Parlamentul României a luat act cu neplăcută surprindere de comunicatul emis în data de 27 noiembrie 2017 de către Departamentul de Stat din Statele Unite ale Americii referitor la dezbaterea privind reforma Justiției” și că acest comunicat „nu pare să fie rezultatul unei analize echilibrate, obiective și cuprinzătoare a faptelor”.

De asemenea, cei doi au susținut că „(…) în orice discuție cu partenerii noștri trebuie să plecăm de la un principiu constituțional fundamental, același în SUA și în România, potrivit căruia dezbaterile, deciziile și voturile din Parlament se desfășoară în numele suveranității poporului și nu pot face obiectul niciunei forme de presiune”.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.