Preşedinţia a reziliat oficial contractul cu TAROM

Contractul încheiat de Administraţia Prezidenţială cu Tarom în 2010 pentru închirierea avionului Airbus 310, botezat „aeronava VIP”, a fost reziliat la sfârşitul lunii martie, în urma disputei publice dintre preşedintele Traian Băsescu şi ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu. În consecinţă, România nu mai are în acest moment nicio aeronavă oficială, anunta Gandul .

„Contractul este reziliat în acest moment. Tarom nu mai are nicio obligaţie faţă de Administraţia Prezidenţială”, a explicat pentru gândul Dan Pascariu, preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei naţionale de transport aerian.

Ruperea legăturilor cu Tarom este confirmată şi de Preşedinţie. „A doua zi după conferinţa de presă în care s-a vorbit despre acest lucru, s-a trimis o adresă Tarom în care Administraţia Prezidenţială a anunţat că nu mai doreşte continuarea acestui contract”, spune Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui.

Potrivit informaţiilor gândul, Preşedinţia nu este în acest moment în discuţii cu nicio altă companie aeriană privată pentru închirierea unei aeronave în regim charter. Variantele luate în calcul la Palatul Cotroceni pentru deplasările externe din următoarele 2-3 luni ale lui Traian Băsescu sunt cursele de linie, iar, pentru situaţii de urgenţă interne, cele două avioane sau elicopterele armatei.

Detalii pesurse.ro

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.