Preselecţii pentru sezonul 8 „Vedeta populară”, din 8 martie

Din nou, prin oraşele României. Iuliana Tudor şi echipa ei caută cei mai talentaţi interpreţi de folclor. Piatra-Neamţ, Bistriţa, Sibiu, Craiova şi Bucureşti găzduiesc preselecţii pentru noul sezon „Vedeta populară”.

Primăvara vine cu veşti bune pentru iubitorii de folclor: „Vedeta populară” porneşte din nou în căutarea celor mai buni interpreţi de muzică populară.

Din 8 martie începe o nouă rundă de preselecţii pentru cel mai îndrăgit talent show de folclor de la noi.

Iuliana Tudor şi echipa ei le dau întâlnire românilor talentaţi, iubitori ai tradiţiilor neamului românesc, la Piatra-Neamţ, Bistriţa, Sibiu, Craiova şi Bucureşti.

Am ajuns la sezonul 8 al show-ului Vedeta populară şi mă bucur că asigurăm astfel continuitate celui mai popular program al Televiziunii Române. Îi aşteptăm la casting pe toţi cei care au împlinit 16 ani şi doresc să urce pe cea mai importantă scenă dedicată folclorului românesc!

Îi încurajăm, de asemenea, pe toţi cei care se află la vârsta maturităţii să participe la casting şi să ne împărtăşească din tot ceea ce înseamnă tradiţiile zonei pe care o reprezintă. Succes tuturor!”, transmite Iuliana Tudor celor care aspiră să îşi facă auzită vocea pe scena de la „Vedeta populară”.

Cei care doresc să participe la preselecţiile sezonului 8 vor demonstra că ştiu folclor, că au voce şi dorinţa de a face publicul să se emoţioneze la muzica lor.

Pe lângă titlul de „Vedeta populară”, câştigătorul concursului va intra şi în posesia marelui premiu de 100.000 lei.

Casting-ul este adresat tuturor doritorilor, chiar dacă sunt începători sau au deja experienţa scenei. Concurenţii pot participa la preselecţiile pentru sezonul 8 „Vedeta populară” după următorul program:

Marţi, 8 martie, între orele 10.00 – 16.00 – Preselecţie PIATRA NEAMŢ – la Sala Calistrat Hogaş, str. Alexandru cel Bun, nr. 27, Piatra Neamţ

Joi, 10 martie, între orele 10.00 – 16.00 – Preselecţie BISTRIŢA – la Centrul Cultural Dacia, Bulevardul Decebal, nr. 3-5, Bistriţa

Sâmbătă, 12 martie, între orele 10.00 – 16.00 – Preselecţie SIBIU – la sediul Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, Strada Tudor Arghezi, nr.13, Sibiu

Luni, 14 martie, între orele 10.00 – 16.00 – Preselecţie CRAIOVA – la sediul TVR Craiova, Calea Unirii, nr. 62

Miercuri, 16 martie şi joi, 17 martie – între orele 10.00 – 16.00 – Preselecţie BUCUREŞTI – la sediul TVR – Calea Dorobanţilor, nr. 191, sector 1, intrarea prin str. Ermil Pangrati

În fiecare dintre locaţiile amintite se vor respecta cu stricteţe regulile impuse de autorităţi pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a preselecţiei.

Regulamentul concursului poate fi accesat pe www.tvr.ro, la pagina emisiunii „Vedeta populară”.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.