Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

PREZENŢĂ ROMÂNEASCĂ LA  A XVI-a EDIŢIE A FORUMULUI EURASIAN MEDIA

Publicat: luni, 03 iunie 2019

De cum am auzit de organizarea acestui Forum, cu o veche tradiţie, fiind a XVI-a reuniune mondială în Kazakhstan, ţară despre care de câteva luni bune scriu o carte, mi-am zis că, în calitate de Director General al Revistei “Monitorul Drepturilor Omului”, oficiosul Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului, cu o prezenţă continuă în România de 20 de ani încoace, trebuie să ajung şi eu să văd şi să asist la ce preocupări are media internaţională în condiţiile unei posibile crize, provocată în mare parte de reţelele de socializare, de rapiditatea schimbărilor din industria IT, dar şi de apariţia inteligenţei artificiale, exploatată de marile companii multinaţionale, tot la fel cum un pericol greu de contracarat este globalizarea şi apariţia partidelor şi manifestărilor extremiste, de stânga sau de dreapta.

Locaţia a fost aleasă pe măsura evenimentului, la Hotelul Ritz-Carlton, o  combinaţie între vechi în interior şi nou la exterior, cu servicii pe măsura celor 5 stele pe care le are.

Nu putea fi în altă locaţie atâta timp cât vorbitorii şi interlocutorii erau de la preşedinţi de stat, miniştri, ori comunicatori şi diverşi specialişti în media şi nu numai, din întreaga lume. Specialişti şi experţi media, împreună cu jurnalişti cu state vechi în media din Rusia, Estonia, Marea Britanie, India, Paraguay, Qatar, China, SUA, Uzbekistan, Georgia, Australia Polonia, Mexic, Kenya, România, Austria, Germania, Liban, Ukraina, Slovenia, Canada, Saint Vincent şi, bineînţeles, o mulţime din ţara gazdă, profesionişti care au putut să-şi exprime opiniile  în diversele panele organizate în cadrul forumului. De fapt, a fost acoperită cu prezenţa cam toată planeta.

Timp de două zile – 23 şi 24 mai – am asistat, de dimineaţa până seara, la aproape tot ce preocupă media în acest moment pe Terra. România, în afară de mine, a mai avut un reprezentant, în persoana domnului Radu Magdin, un fin analist internaţional, consultant trainer, fost consilier al Premierului Moldovei şi al României care a vorbit şi comentat un lucru de-a dreptul stresant pentru media internaţională şi anume, inteligenţa artificială şi implicarea ei tot mai mai evidentă  şi incisivă în media actuală. A fost apreciat şi aplaudat de asistenţa din panelele unde a fost solicitat să-şi exprime opiniile.

Limba de comunicare a fost cu precădere engleza şi uneori rusa, cu translator la căşti.

După un scurt spectacol tradiţional organizat de ţara gazdă, dar şi o prezentare video a cam tot ce se petrece în lumea zilelor noastre, s-a trecut la deschiderea lucrărilor forumului.

Dar hai să vedem temele abordate în cadrul acestui important Forum media, pe cele 7 şedinţe organizate cu mult succes:

Secţiunea 1

(DE)GLOBALIZARE: LUMEA ÎN CĂUTARE DE NOI MODELE DE DEZVOLTARE

Astăzi asistăm la schimbări fundamentale în balanţa forţelor politice şi economice: în momentul de faţă, tendinţa de globalizare pe termen lung a lumii manifestă clar o mişcare de „recul”.

Acceptăm faptul că eraglobalizării a luat sfârşit? Ce perspective avem în cadrul crizei globale în derulare?

 Secţiunea 2

CRIZA CONSUMULUI

Populaţia globului creşte constant.Prăpastia dintre veniturile din ţările dezvoltate şi cele sărace este uriaşă. Criza energetică se manifestă şi ea. Multe guverne caută în mod onest căi de dezvoltare a „energiei verzi”.  Pe lângă deficitul energetic, problemele alimentare de asemenea se agravează.

Este timpul să ne gândim cât de eficient este consumul de hrană şi ce tehnologii  sustenabile necesită dezvoltare, astfel  încât să putem rezolva provocările cu care se confruntă umanitatea.

 Secţiunea 3

REALITATEA DIGITALĂ A MASSS-MEDIA: A FI SAU A NU FI?

Astăzi, situaţia din media este sub o atentă observaţie. Unii experţi apreciază că internetul ucide companiile de media, şi noua bulă a media sociale, care sunt lipsite de fapte sau surse de încredere, devine mai mare şi mai mare. Dar oare a chiar aşa? Astăzi ne-ar plăcea să depăşim graniţele crizei curente şi  să privim către viitorul luminos al jurnalismului.

 Secţiunea 4

EPOCA IA: RENAŞTEREA UMANITĂŢII?

Unul din subiectele majore astăzi este posibilitatea ca inteligenţa artificială să înlocuiască oamenii, lăsându-i fără slujbe. Inteligenţa artificială deschide noi posibilităţi.

Totuşi poate să şi schimbe radical modelele educaţionale şi pieţele de muncă.

Ce trebuie făcut de către oameni? Cum ar trebui să evoluăm pentru a rămâne competitivi?

 Secţiunea 5

CRIZA DE ÎNCREDERE. BALANŢA PUTERII GLOBALE

Sistemul lumii moderne a apărut după al II-lea război mondial. Regulile majore care au guvernat relaţiile dintre ţări au fost neutilizarea forţei şi rezolvarea paşnică a disputelor, inviolabilitatea frontierelor şi integritatea teritorială a statelor etc. Aceste reglementări au fixat anumite reguli ale jocului în ordinea mondială.

La începutul secolului XXI, a devenit clar că acest model de relaţii internaţionale a intrat în declin total.

Lumea ca întreg este obligată să dezvolte alte abordări în dreptul internaţional şi noi reguli ale jocului.

 Secţiunea 6

BLOGGERII: NOILE STARURI ROCK ALE LUMII VIRTUALE?

În ultimii ani, liderii de top au fost Youtube, Facebook, Instagram, Twitter şi alte media sociale.

Popularitatea lor este în creştere an de an. Nu am obesrvat cât de rapid sfera blogurilor a devenit membru cu drepturi depline a industriei comunicaţiilor. Astăzi avem toate motivele să credem ca popularitea blogurilor să crească constant. Cum funcţionează media socială şi piaţa blogurilor şi cum ne schimbă vieţile activitatea acestor platforme?

 Secţiunea 7

ILEGAL SAU LEGAL: MARIJUANA SĂ FIE ACCESIBILĂ PUBLIC?

Conform datelor publicate de surse deschise, Organizaţia Mondială a Sănătăţii este gata să recunoască marijuana ca medicament. Se planifică scoaterea marijuanei de pe lista drogurilor şi substanţelor interzise. Recunoaşterea marijuanei ca sigură ar schimba multe, iar legalizarea ei e o problemă de timp.

Care sunt potenţialele consecinţe economice, sociale şi medicale privind legalizarea marijuanei?

Nivelul dezbaterilor duce la concluzia că Republica Kazakhstan este ţara care merită să fie pusă pe harta mondială a evenimentelor lumii moderne şi ai mass-media.

Probabil că nu ar fi fost posibil să particip în calitate de delegat la acest evenime fără susinerea de care am beneficiat din partea Ambasadei Kazakhstan la Bucureşti şi a Ambasadorului ei în România, Excelenţa Sa, domnul Daulet Batrashev, căruia îi mulţumesc şi pe această cale.

Lista vorbitorilor trebuia să fie deschisă cu actualul preşedinte interimar, domnul Kassim-Zhomart Tokayev, numai că, fiind în campanie electorală, nu a făcut-o şi poate că alegerea domniei sale a fost cât se poate de bună, căci ar fi alimentat pe toţi candidaţii cu muniţie în propaganda şi dezbaterea electorală ulterioară, în condiţiile în care şi-ar fi arogat o parte din meritele organizării acestui forum şi folosită de staff-ul de campanie al său.

A deschis lucrările  Forumului, cea de a doua persoană din listă, Preşedintele în funcţie al Armeniei, domnul Armen Sarkissian, urmat de Valentina Matniyenko – Preşedinte al Consiliului Federaţiei Ruse şi de Bauyezhan Baibek, Primarul oraşului Almaty, după care s-a trecut la dezbateri pe secţiuni.

Dar lecţia de înaltă ţinută de ţară care respectă cu adevărat principiile democraţiei şi se înscrie cu brio în rândul ţărilor civilizate ale lumii urmează să fie dată peste câteva zile, mai precis pe 09 iunie, când în Kazakhstan vor fi alegeri anticipate la cea mai înaltă şi cea mai puternică funcţie în stat, aceea de Preşedinte. Este pentru prima dată când nu mai candidează cel care a demisionat, Excelenţa Sa Nursultan Nazarbaiev, omul care a condus cu mână forte ţara timp de 30 de ani, ducând-o spre progres şi prosperitate.

Aceste alegeri libere şi pline de emoţii, căci avem 7 candidaţi pentru funcţia supremă, ba chiar şi o femeie, sunt dovada certă că avem de-a face cu o ţară unde statul de drept, respectarea legilor ţării şi a Constituţiei au transformat-o într-o republică de tip european. Succes candidaţilor!!!

 

                                                                   Prof.univ.dr. Florentin SCALEŢCHI

P.S. Voi fi prezent acolo, la faţa locului, ca observator internaţional şi vă voi ţine la curent cu întreaga desfăşurare a scrutinului.

 

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=110576

Publicat de la data iun. 3 2019. Categorii ACTUALITATE, EXTERN, Noutăți, POLITICĂ EXTERNĂ.

Zona comentariilor

Meteo în țară

16 octombrie 2019, 16:15
 

NE
Parţial însorit
19°C
7 km/h
Perceput de temperatură: 19°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 63%
Vânt: 7 km/h NE
Rafale de vânt: 7 km/h
UV-Index: 2
Răsarit: 7:31
Apus: 18:31
Prognoza 17 octombrie 2019
Zi
 

ESE
Înnourat
22°C
Vânt: 0 km/h ESE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 3
Noapte
 

NE
Nori intermitenti
8°C
Vânt: 0 km/h NE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 3
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 234.183 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team