Privind cu optimismul șefilor, spre viitor: Până la sfârşitul anului lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva, deschis traficului

Lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva, de 20 de kilometri, ar putea fi deschis traficului până la sfârşitul acestui an, însă nu am încredere că antreprenorul care execută lucrări la lotul 3 va putea respecta termenul de recepţie pentru darea în circulaţie, stabilit în acest an, iar penalităţile calculate în acest caz pentru diverse abateri în execuţia contractului au depăşit deja un milion de euro, a afirmat, joi, ministrul Transporturilor, Lucian Şova.

„La autostrada Lugoj-Deva loturile 3 şi 4 am adus în atenţia opiniei publice ori de câte ori am avut ocazia faptul că există discrepanţe foarte mari din perspectiva mobilizării, cât şi a calităţii lucrărilor. Din păcate, lotul 3, deşi termenul de deschidere a traficului, de recepţie este din perspectivă contractuală în acest an reafirm faptul că astăzi nu am încredere că antreprenorul va putea să se achite de aceste obligaţii, dat fiind modul în care a lucrat anul trecut, cât şi anul acesta. Am speranţe că antreprenorul de pe lotul 4, un lot greu, dar şi un antreprenor a cărui mobilizare ar trebui să constituie un exemplu pentru toţi antreprenorii de lucrări de infrastructură rutieră, cât şi feroviară, ar trebui să îl ia de exemplu. Sper ca până la sfârşitul anului 2018 acest segment să poată fi deschis traficului, astfel încât măcar 20 de kilometri din această autostradă să poată fi folosiţi de cetăţeni”, a spus Şova, în conferinţa de bilanţ.

De asemenea, ministrul a spus că „are aşteptări” să se deschidă traficului, spre finele anului, măcar „o bună parte” dintre loturile de autostrada Câmpia Turzii – Târgu Mureş.

„Am aşteptări pentru perioada următoare cu privire la o serie de loturi de autostradă din segmentul Câmpia Turzii – Tg. Mureş, spun generic acest segment, loturi care se află în faze destul de avansate de execuţie. Cele mai multe depăşesc 75%. Nu sunt nişte distanţe mari, însă am speranţa că dacă mobilizarea antreprenorilor se va îmbunătăţi şi aceste loturi sau măcar o bună parte dintre ele se vor putea deschide traficului spre finele acestui an”, a menţionat el.

Şeful de la Transporturi a subliniat că a cerut CNAIR să calculeze penalităţi acolo unde există suport legal pentru acest lucru.

„Am cerut Companiei de Drumuri să inventarieze foarte clar toate documentele pe care le au la dispoziţie şi au suport legal pentru calcularea de penalităţi. La lotul 3 Lugoj – Deva au fost calculate penalităţi pentru alte diverse abateri din execuţia contractului. Informaţia pe care o am eu este că deja există în discuţie o penalitate de peste un milion de euro”, a precizat acesta.

Lucian Şova a precizat că penalităţi se calculează şi în cazul ”ciotului” de 3 kilometri de la intrarea în Bucureşti.

„Cu privire la cei 3 km de autostradă care fac juncţiunea cu şoseaua Petricani, o spun în faţa opiniei publice, o spun şi prin scrisori pe care le-am trimis companiei că deja calculăm penalităţi. Înţeleg să apăr interesele statului român şi al cetăţenilor săi în format legal corespunzător, dar cu maximă exigenţă. Nu va exista nicio recepţie care să nu cuprindă un raport pe care l-am cerut şi îl voi avea cu privire la respectarea termenelor şi măsurile luate în vederea obţinerii de compensaţii financiare în măsura în care antreprenorii nu îşi respectă aceste termene” a avertizat Şova.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.