Programul Rabla va începe în 15 aprilie
Programul Rabla 2013 va începe în 15 aprilie, iar valoarea unui tichet va creşte de la 3.800 de lei la 1.500 de euro, a anunţat ministrul Mediului, Rovana Plumb.
Ministrul Mediului nu a precizat însă câte tichete vor fi puse în circulaţie, dar a spus că nu va putea folosi decât un voucher la cumpărarea unei maşini noi.
Acum, prin Progamul „Rabla”, o persoană poate obţine o reducere mai mare când cumpară o maşină nouă prezentând până la trei vouchere, întrucât acestea pot fi tranzacţionate pe piaţa liberă.
Ministrul Rovana Plumb a anunţat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, că autorităţile sunt „în perioada de evaluare şi analiză” a programului de înnoire a parcului auto şi că anul acesta implementarea programului Rabla se va face începând cu 15 aprilie „în mod cert”.
Programul guvernamental de casare a maşinilor uzate, denumit Programul „Rabla”, permite proprietarilor cu maşini mai vechi de zece ani să ducă autovehiculul la casat, primind în schimb o primă sub formă de tichet valoric.
În 2010 au fost casate prin Programul „Rabla” 186.854 de maşini, fiind cumpărate aproape 60.000 de maşini noi cu ajutorul bonurilor valorice, faţă de 32.327 de maşini scoase din uz prin ediţia 2009 a programului.
În 2011 au fost scoase din uz 116.641 de maşini vechi şi au fost cumpărate aproximativ 40.000 de vehicule noi, potrivit datelor furnizate de Ministerul Mediului la sfârşitul fiecărui an.
Sursa: TVR News