Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

PROMISIUNI: Nu se va mai autoriza construcţia de microhidrocentrale care distrug fauna şi flora

Publicat: joi, 18 octombrie 2018

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a anunţat miercuri, că nu se va mai autoriza construcţia de microhidrocentrale decât în zone în care nu va mai fi distrusă fauna şi flora.

Deneş a admis că există şi în prezent microhidrocentrale care au distrus fauna şi flora, dar afirmă că acestea trebuie controlate de alte instituţii, nu de Ministerul Apelor şi Pădurilor. Conform Constituţiei, trebuie respectat dreptul de proprietate şi aceste microhidrocentrale care au distrus fauna şi flora nu pot fi demolate, potrivit ministrului Deneş.

„MHC-urile (microhidrocentralele n.r.) existente, nimeni din ţara aceasta (…) nu poate să meargă şi să dispună ca să dispară aceste MHC-uri. Aceste MHC-uri există, cine le-a acordat autorizaţie şi cum le-a acordat, sunt instituţii abilitate care să facă această analiză, nu e problema noastră, însă nu mai putem în ţară să ne permitem să facem astfel investiţii oriunde, în orice loc şi oricum. Aceste MHC-uri, punctul nostru de vedere, pe care l-am şi transmis, este că trebuie să asigure un debit ecologic în aval de aceste MHC-uri, astfel încât să nu se mai întâmple, pentru că trebuie să recunoaştem că s-a întâmplat acest lucru, să distrugem flora şi fauna din avalul MHC-urilor. Nu se vor mai autoriza astfel de construcţii, numai pe zone foarte bine precizate şi în zone în care nu se mai pune în pericol distrugerea florei şi faunei din acea zonă”, a declarat ministrul Apelor şi Pădurilor, într-o conferinţă de presă care a avut loc în localitatea sibiană Porumbacu de Sus.

Ministrul Deneş spune că există specii de peşti, precum păstrăvul, care au dispărut din apropierea unor microhidrocentrale.

„Trebuie să o spunem şi să recunoaştem, există anumite MHC-uri (…) în care un curs de apă de munte, în care erau diverse activităţi pe care le făceau oamenii de acolo şi creşteau anumite specii de peşti, păstrăvul, care este o specie extrem de sensibilă la mediu şi la debitul e apă care e în acea zonă, în aval de acele MHC-uri, au dispărut, lucru pe care Ministerul Apelor şi Pădurilor nu îl va mai accepta la nicio nouă astfel de construcţie”, a mai arătat ministrul Deneş.

Potrivit ministrului Apelor, „zonele cele mai afectate de aceste MHC-uri sunt cursurile de munte”.

„Zonele cele mai afectate de aceste MHC-uri sunt cursurile de munte, care sunt cursuri cu un debit relativ mic şi unde cresc şi se dezvoltă anumite specii de peşti, care au fost şi pot fi afectate de astfel de construcţii”, a explicat ministrul Deneş.

Ministrul Apelor spune că există un grup de lucru format din specialişti de la mai multe ministere, care analizează cum să se modifice legislaţia care reglementează microhidrocentralele.

Ministrul Deneş a precizat că „la ora actuală nu se mai construiesc microhidrocentrale”, iar cele care distrug fauna şi flora „vor trebui să respecte un debit ecologic minim pe care îl vom stabili prin legislaţie”.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=105214

Publicat de la data oct. 18 2018. Categorii ALEGEREA NOASTRA, Breaking News.

Zona comentariilor

Meteo în țară

14 noiembrie 2018, 20:40
 

ENE
Noros
9°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 8°C
Presiunea: 1030 mb
Umiditate: 87%
Vânt: 4 km/h ENE
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:10
Apus: 16:49
Prognoza 15 noiembrie 2018
Zi
 

N
Precipitaţii
11°C
Vânt: 4 km/h N
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 1
Noapte
 

NE
Parţial înnourat cu precipitaţii
1°C
Vânt: 7 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 1
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 149.164 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team