ALEGEREA NOASTRA Breaking News 

Putin: Rusia va răspunde instantaneu la orice folosire a armelor nucleare împotriva sa şi a aliaţilor săi

Moscova va califica drept atac nuclear orice fel de recurgere la armele nucleare împotriva Federaţiei Ruse şi aliaţilor ei, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, citat de TASS, în discursul său despre starea naţiunii, din care aproape jumătate a fost consacrat prezentării armelor dezvoltate de industria militară rusă.

„Consider că este datoria mea să afirm următoarele: orice utilizare a armelor nucleare împotriva Rusiei sau a aliaţilor săi – de putere mică, medie sau de orice altă capacitate – o vom considera drept un atac nuclear asupra ţării noastre”, a avertizat preşedintele rus.

„Răspunsul va fi imediat şi cu toate consecinţele care decurg din aceasta”, a afirmat Putin, ale cărui afirmaţii au fost salutate cu aplauze îndelungate de cei prezenţi. Şeful statului a adăugat că „nimeni nu ar trebui să pună la îndoială acest lucru”.

Cu toate acestea, Vladimir Putin a lansat un apel să nu se creeze noi ameninţări în lume, îndemnând ţările să se aşeze la masa negocierilor şi să se gândească împreună la o reînnoire a sistemului de securitate internaţională şi la o dezvoltare durabilă a civilizaţiei.

„Am vorbit mereu despre aceasta. Rusia este pregătită pentru acest lucru”, a concluzionat el. „Celor care în decursul ultimilor 15 ani au încercat să relanseze cursa înarmărilor şi încearcă să obţină avantaje unilaterale în raport cu Rusia prin introducerea de restricţii şi sancţiuni ilegale din punct de vedere al legislaţiei internaţionale, pentru a frâna dezvoltarea ţării noastre, inclusiv în domeniul militar, voi spune: tot ceea ce aţi încercat să împiedicaţi, să preveniţi printr-o astfel de politică s-a întâmplat deja: Rusia nu a putut fi descurajată. Nu aţi reuşit să ţineţi Rusia pe loc”, a afirmat liderul rus.

În acelaşi context, Putin a subliniat că puterea militară în creştere a Rusiei este o garanţie sigură a păcii pe planetă, deoarece „această putere menţine şi va menţine echilibrul strategic şi echilibrul forţelor în lume”.

Vladimir Putin a consacrat aproape o oră din discursul său prezentării noilor arme dezvoltate de Rusia ca răspuns la desfăşurarea sistemelor de apărare antirachetă americane şi retragerea SUA din Tratatul privind măsurile de limitare a armelor strategice, potrivit newsru.com. Putin s-a referit în special la racheta „Sarmat”, nedetectabilă de orice scuturi antirachetă, şi la armele hipersonice şi cu laser, precum „Kinjal” şi „Avangard”.

În Rusia au fost create noi arme nucleare subacvatice, în genul unor drone, pe care preşedintele rus le-a numit „pur şi simplu fantastice”, care nu pot fi contracarate la ora actuală. Aceste au fost testate în decembrie 2017. Dimensiunea este de 100 de ori mai redusă decât a submarinelor moderne şi au nevoie de 200 de ori mai puţin timp pentru a intra în stare de luptă. Ele sunt capabile să se deplaseze la adâncimi extrem de mari, având o autonomie practic nelimitată, conform newsru.com.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version