Raed Arafat: Directiva Europeană 24 ar putea atrage pacienţi din alte state

Implementarea în legislaţia românească a Directivei Europene privind aplicarea drepturilor pacienţilor în cadrul asistenţei medicale transfrontaliere ar putea atrage pacienţi din alte state în spitalele româneşti, dar ar putea totodată să creeze ‘o competiţie între pacienţi pe lista de aşteptare în România’, a declarat secretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătăţii Raed Arafat, vineri.

„S-ar putea pe anumite domenii să găsim că România este utilizată şi pacienţii străini să vină pentru tratament. Poate, să zicem, că este bine pentru că va aduce bani de afară, dar s-ar putea ca acest lucru să însemne o competiţie pe lista de aşteptare. Apoi, cetăţenii care merg pentru tratamente afară, pentru lucruri care pot fi tratate egal în România, înseamnă că banii au plecat cu ei în altă parte şi nu mai sunt în sistemul sanitar. În ambele situaţii, nimeni nu ştie care va fi impactul real. O parte din populaţie nu va putea să plece în străinătate pentru tratament, pentru că nu îşi permite să achite cheltuielile de transport şi cazare. Pentru ei trebuie să facem ceva în continuare. (…) În faţa noastră este o necunoscută şi oricine ar fi rezervat faţă o necunoscută. Încă nu ştim care va fi impactul acestei directive UE. Nu suntem singurul stat care are o astfel de privire cu rezervă, să vedem ce o să fie. Se lucrează pe transpunerea directivei, care va intra la începutul lunii octombrie. Noi pornim din start pe un nivel inegal. Sunt ţări care sunt extrem de evoluate şi ţări care sunt mai puţin evoluate din punct de vedere al sănătăţii. Sunt ţări în care costul este foarte mare, sunt ţări care au capacitatea să rezolve anumite probleme cu costuri mici. (…) Directiva va fi transpusă însă, este încă devreme să speculăm. Trebuie să urmărim primul an de la implementarea ei. Este un sistem foarte serios subfinanţat. 8% media din PIB se alocă în Europa sănătăţii, România este undeva pe la 4%”, a declarat Raed Arafat în timpul atelierului cu tema ‘Reforma sistemului de sănătate din România în contextul legislativ european’, organizat de Fundaţia Friedrich Ebert România în colaborare cu Europuls.

Directiva Europeană 24 va fi obligatorie pentru România din toamna acestui an.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.