Raed Arafat, învestit oficial secretar de stat în MAI
Doctorul Raed Arafat a fost învestit oficial, joi, secretar de stat în MAI, unde va conduce Departamentul de intervenţii în situaţii de urgenţă. Departamentul va coordona acţiunile unor instituţii subordonate mai multor ministere.
Departamentul va avea in coordonare Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, Inspectoratul General de Aviatie, dar si coordonarea operativa a ceea ce inseamna ambulante, unitatile de primiri-urgente.
Vreau sa inteleaga lumea ca daca am plecat de la ministerul Sanatatii nu inseamna ca am rupt legatura cu cei de acolo. Va fi o coordonare inclusiv a partii de interventie medicala in regim de urgenta. Inca o data, cred ca este o oprtunitate la care nu aveam voie sa spun nu, responsabilitatea este imensa, dar oportunitatea este si mai mare si impreuna cu colegii vom face cativa pasi inainte. Inca o data multumesc pentru incredere, a spus Raed Arafat.
Astfel, medicul Arafat pleacă din funcţia de secretar de stat pe care o deţine la Ministerul Sănătăţii.
Intotdeauna este ceva de facut. Sunt constient de faptul ca o tara democratica nu poate functiona fara un Minister de Interne puternic, a declarat premierul Victor Ponta.
Premierul Victor Ponta a declarat marți seara că Guvernul va înfiinţa, în şedinţa de miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, un Departament de intervenţii la situaţii de urgenţă.
„Pe baza a ceea ce am constatat în aceste zile, mâine, în şedinţa de guvern, vom adopta o ordonanţă de urgenţă pentru constituirea unui Departament de intervenţii la situaţii de urgenţă, aici, în cadrul Ministerului de Interne, dar cu capacitate legală de a coordona forţe şi din alte ministere, în aşa fel încât să nu mai pierdem timp şi energie cu prea multe lucruri birocratice”, a anunţat Ponta, prezent, marţi seara, la Ministerul de Interne.