RAPORT: Un adolescent din trei se află sub nivelul de bază al cunoştinţelor
Un adolescent român din trei se află sub nivelul de bază al cunoştinţelor necesare pentru citit şi pentru matematică, iar extinderea tehnologiei în tot mai multe domenii riscă să lase în urmă lucrătorii necalificaţi, se arată într-un raport al Băncii Mondiale remis, vineri, AGERPRES.
Conform sursei citate, extinderea tehnologiei în tot mai multe domenii riscă să lase în urmă cele mai sărace naţiuni ale Europei, dar şi lucrătorii necalificaţi, adâncind şi mai mult discrepanţele economice la nivelul Uniunii Europene.
‘Tehnologia generează beneficii pentru cei cu venituri mari şi pentru cele mai avansate companii aflate în regiunile prospere, însă riscă să sporească rata şomajului şi să împingă şi mai mulţi oameni într-o stare de sărăcie, în unele dintre zonele cele mai defavorizate ale Europei. În ultimii 15 ani, numărul de meserii ce implică muncă fizică a scăzut în UE cu peste 15%, în timp ce meseriile ce implică analiză şi creativitate au crescut cu acelaşi procentaj. Această tendinţă este în curs de creştere. Raportul recomandă decidenţilor politici să-şi intensifice eforturile de creştere a competenţelor lucrătorilor, pregătindu-i pentru noi ocupaţii, pe o piaţă a muncii care evoluează rapid’, se arată în document.
În acest fel, informează raportul, se vor îmbunătăţi şi standardele de viaţă în acele ţări şi regiuni rămase la niveluri inferioare de dezvoltare.
‘Remarcabilul mecanism de convergenţă al UE a sporit nivelul de creştere şi prosperitate, aducând beneficii oamenilor şi firmelor din toată Europa, de peste 60 de ani. Cu toate acestea, convergenţa nu se realizează în mod automat. Acest mecanism se va bloca dacă nu se iau măsuri pentru a se asigura că toţi oamenii obţin aceleaşi beneficii. Pentru a menţine acest avânt, avem nevoie de politici prin care să ne asigurăm că oamenii deţin competenţele necesare pentru a valorifica noi oportunităţi. Accesul sporit la învăţământ şi formare, alături de îmbunătăţirea mediului de afaceri naţional vor crea mai multe locuri de muncă pentru oameni’, a declarat directorul executiv al Băncii Mondiale, Kristalina Georgieva.
Raportul mai sugerează că birocraţia împovărătoare trebuie eliminată pentru a permite firmelor să-şi valorifice întregul potenţial şi pentru a putea beneficia de tranziţia spre tehnologie.
‘Discrepanţele crescânde dintre statele din nord şi cele din sud înregistrate la nivelul productivităţii în ultimele două decenii ilustrează provocările imediate cu care se confruntă Europa. În perioada scursă de la sfârşitul anilor 1990 şi până în prezent, creşterea productivităţii a înregistrat o decelerare de la 2% la 1,5% în Europa de Nord, în timp ce în Europa de Sud decelerarea a fost de două ori mai rapidă. Educaţia de calitate scăzută în anumite regiuni şi ţări ale UE creează şi un clivaj socio-economic între cei mai bogaţi şi cei mai săraci. În 50% din statele UE, peste 20% dintre adolescenţii cu vârste de peste 15 ani se află sub nivelul de bază al cunoştinţelor necesare pentru citit şi pentru matematică, în timp ce în Bulgaria, Malta, România şi Slovacia, procentajul respectiv depăşeşte 30%’, menţionează sursa citată.
Pentru a înlătura diferenţele existente la nivelul pieţei muncii, spune Banca Mondială, guvernele trebuie să regândească sistemele educaţionale şi să introducă politici pentru crearea unor oportunităţi egale în educaţie şi angajare pe piaţa muncii. În multe ţări, sunt necesare îmbunătăţiri radicale pentru a înzestra elevii şi studenţii cu competenţele care le sunt necesare pentru a concura cu succes pentru locurile de muncă disponibile în viitor.
‘Lucrătorii necalificaţi sunt mult mai vulnerabili la şocurile unei pieţe a muncii aflată în schimbare. Reglementările costisitoare existente în multe ţări din Europa Centrală şi de Sud descurajează creşterea firmelor, crearea de noi locuri de muncă şi atragerea de investiţii străine directe. Îmbunătăţirea mediului de afaceri din UE va mai ajuta firmele să beneficieze de pe urma procesului de creştere continuă în regiune, stimulând inovaţia şi încurajând adoptarea unor noi tehnologii’, informează raportul Growing United: Upgrading Europe’s Convergence Machine.
În Grecia, Italia, Slovacia şi Spania, de exemplu, microîntreprinderile oferă 40% din locurile de muncă.
Sursa: AGERPRES