Raportul Inspecției Judiciare, aprobat parțial. “Nu se impune revocarea Laurei Codruța Kovesi”

Raportul întocmit de Inspecția Judiciară după controlul managementului DNA a fost aprobat parțial, marți, în Secția pentru procurori a CSM, el urmând să fie trimis Ministerului Justiției.

Concluzia referitoare la păstrarea în funcție a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, a fost aprobată. 

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că este nedumerit de ce trei dintre membrii echipei de control a IJ au avut o concluzie, iar ceilalţi trei, o altă concluzie, diametral opusă, dar a precizat că situația îi va da “libertatea de a înclina balanţa”.

Decizia sa va fi anunțată în cel mult o lună și jumătate și nu va fi luată exclusiv pe baza Raportului Inspecției, a adăugat ministrul.

De asemenea, au fost dispuse o serie de măsuri a căror îndeplinire în termenele stabilite urmează a fi verificată ulterior, tot de Inspecția Judiciară.

Au fost admise numeroase obiecţiuni la raportul IJ privind DNA, unele aparținând inspectorilor judiciari, altele, DNA, spune Digi24.

Secția pentru procurori din CSM a decis că mai multe critici nu se susțin și a eliminat câteva aspecte care fac obiectul unor sesizări din oficiu ale Inspecţiei Judiciare privind comiterea unor potențiale abateri disciplinare.

Raportul IJ a fost transmis CSM în 5 octombrie, iar în 13 octombrie şefa DNA Laura Codruţa Kovesi şi-a prezentat punctul de vedere cu privire la document. 

Kovesi a susţinut în faţa procurorilor că raportul de control nu este unitar, concluziile inspectorilor judiciari pe acelaşi subiect fiind diferite, că există o lipsă de metodologie în redactarea raportului şi că unii inspectori din echipa de control au semnat în totalitate raportul, însă alţii au semnat doar anumite file.

La rândul său, inspectorul şef adjunct al IJ Gheorghe Stan a susţinut că prin afirmaţiile făcute de Kovesi la adresa Inspecţiei Judiciare s-a încercat să se inducă public ideea că inspectorii judiciari nu şi-au exercitat atribuţiile cu obiectivitate şi imparţialitate, ceea ce este departe de adevăr. Totodată, Stan a admis că nu a fost un control unitar, din cauza coordonatorului echipei, Elena Rădescu, care a avut un “comportament autoritar, impulsiv şi neprincipial faţă de colegi”.

Sursa: cursdeguvernare.ro

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.