Răstignirea lui Niţă – Octavian ANDRONIC
Unora nu le place Niţă. Ministrul cu acelaşi nume. Li se pare, chiar, desprins din galeria foştilor demnitari comunişti. Pe ce criterii se face o astfel de afirmaţie? Pe nici unul. Simplă impresie. Ce nouă nu ne place, nu e bun. Ca-n Orwell.
Împotriva ministrului delegat (deocamdată) pentru Energie s-a declanşat o veritabilă campanie de presă, în special în gazete care au în spate moguli scăpătaţi sau pe cale de a scăpăta. Îi sunt luate în tărbacă până şi intenţiile. Anunţă Niţă că doreşte să interzică plantarea de centrale eoliene pe terenurile agricole? Aha! Vrea şpagă de la fotovoltaici! Altminteri de ce ar face-o? Nu-i trece prin cap protestantului că cel mai simplu motiv este acela de a nu irosi preţiosul teren agricol – cât mai este – cu instalaţii care pot fi foarte bine amplasate pe zone nefolosibile din acest punct de vedere. Cât despre “şpaga” fotovoltaicilor, e şi aici o problemă, mai puţin vizibilă cu ochiul liber: expansiunea instalaţiilor de energie alternativă nu e, la noi, una naturală. Ea se bazează pe o seamă de facilităţi – pe care deja nu prea le mai acordă nimeni în Europa, menite să stimuleze sectorul, dar care grevează asupra celorlalte forme de energie, pe care o scumpesc. Preţul cu care statul e obligat să cumpere energia alternativă este unul păgubos pe fond economic, iar acesta este motivul principal pentru care marile companii internaţionale s-au năpustit în România să ne fericească cu morile lor de vânt, pe care nu prea au unde să le mai pună în alte părţi.
La fel de neplăcută – în special partenerilor din coaliţie – este şi intenţia aceluiaşi ministru de a separa total sectorul energetic de un minister cu prea multe responsabilităţi de care, practic, nu se poate achita. Energia este sectorul cel mai vulnerabil la maşinaţiuni de tot felul şi s-a văzut asta în lunga epopee a “băieţilor deştepţi”, care au avut mereu succes pe filiera capilor din acest minister. Este limpede că Vosganian nu-l suportă în coasta sa pe un Niţă care nu răspunde la comenzile pe care ministrul actual le-a mai exersat şi în alt mandat. Este clar şi că numeroşii “băieţi deştepţi” din siajul celuilalt partid de guvernământ sunt frustraţi de ideea de a lucra cu o persoană care nu vrea să ştie de vechile cutume, intenţionând să introducă altele, mai transparente decât cele utilizate de Videanu. În aceste condiţii, lipsa de popularitate a lui Niţă în zona de interes – inclusiv media – este de înţeles, iar decizia lui Ponta de a pune la comanda sectorului o persoană fără antecedente energetice se dovedeşte justificată. Cel puţin deocamdată. De aceea cred că, înainte de a-l răstigni pe “antipaticul” Niţă, ar trebui să mai avem puţintică răbdare şi să vedem dacă e în stare să reînvie sectorul energetic.