Războaie cumplite pornite din motive stupide
Conflictele dintre oameni şi ţări se desfăşoară de când lumea, din motive nobile, ca unitatea naţională sau apărarea în faţa agresiunii, din altele care ţin de interes (pentru resurse sau putere), dar şi din pricini stupide, care au rămas în istorie mai degrabă decât victimele lor, oamenii, militari sau nu.
Găleata, câinele, porcul
Lijar vs. Franţa. În 1883, cetăţenii micului orăşel spaniel Lijar s-au înfuriat când au aflat că regele lor, Alfons al II-lea, fusese insultat pe străzile Parisului.
Ca răspuns, primarul Don Miguel Garcia Saez şi alţi 300 de cetăţeni au declarat război Franţei, în luna octombrie. Nu s-a tras nici un foc, nu a fost nici o victimă.
După 93 de ani, când regele Juan Carlos era primit cu toate onorurile în capitala franceză, municipalitatea din Lijar a decis „încetarea ostilităţilor cu Franţa”.
Găleata de lemn. În 1325, oraşele Modena şi Bologna au pornit un război de la… o găleată furată de soldaţii Modenei. Războiul declanşat astfel a durat 12 ani, dar cei din Bologna nu au recuperat niciodată obiectul cu pricina, care se află şi astăzi în clopotniţa din Modena.
Războiul de auto-anihilare. Mare admirator al lui Napoleon Bonaparte, preşedintele paraguayan Francisco Solano Lopez a decis că este la rându-i un mare conducător de oşti şi a declarat război concomitent Argentinei, Braziliei şi Paraguay-ului, în 1864.
După şase ani şi sute de mii de victime, 90% din populaţia masculină a Paraguayului dispăruse, iar ţara a fost aproape complet anihilată.
Câinele fără stăpân. Grecia şi Bulgaria nu erau ţări prietene în 1925. Atunci, un soldat grec şi-a gonit câinele dincolo de graniţa Bulgariei, unde a fost ucis de un grănicer.
Grecia a cerut explicaţii şi a invadat zona de frontieră în aceeaşi zi. Până să pornească un adevărat război, ONU a cerut părţii elene să se retragă şi să plătească daune. Din păcate, până să se conformeze Grecia, după zece zile, s-au înregistrat zeci de morţi.
Războiul porcului. Un conflict militar anglo-american a izbucnit în 1859 pentru că un porc ce se afla pe teritoriul american a fost împuşcat de un soldat englez.
„Războiul” a durat patru luni, până când cele două părţi au ajuns la o înţelegere şi, din fericire, singura victimă a fost… porcul.
Conflict „pe hârtie”. Olanda şi Sicilia începeau, în 1651, un război care avea să fie curând uitat. Dar el a rămas consemnat şi „activat”, silind cele două părţi să-l încheie oficial… în 1986.
Acest război a devenit astfel cel mai lung din istoria omenirii (135 de ani „pe hârtie”) şi, paradoxal, nu a înregistrat nici o victimă.
Microbiști în atac
Atacul fotbalului. Un meci de fotbal între El Salvador şi Honduras a crescut tensiunile dintre cele două state până la război. În 1969, El Salvador, a cărui echipă pierduse partida, a lansat un atac asupra statului Honduras.
Din fericire, după 100 de ore „războiul” s-a încheiat, la intervenţia Organizaţiei Statelor Americane. Din nefericire, apucaseră să moară 3.000 de oameni.
Noaptea amici, ziua adversari. După prăbuşirea Uniunii Sovietice, în R. Moldova izbucnea conflictul transnistrean, între cei ce susţineau apropierea de Rusia şi cei ce doreau orientarea spre occident. Dar, pentru că erau compatrioţi, soldaţii celor două tabere, care erau adversari ziua, se întâlneau noaptea pentru a face înţelegeri să nu se împuşte reciproc.
Jurnalul unui militar a devenit celebru: „Războiul ăsta este ca o petrecere grotescă. Ziua ne facem că ne împuşcăm, noaptea bem împreună”. A durat cinci luni şi a lăsat 1.300 de morţi…
Bătălia cu Emu. A existat şi un război declarat de o armată unei specii de păsări. În 1932, armata australiană declara război păsărilor Emu, pe care nu le-a putut anihila nici cu ajutorul mitralierelor.
În final, comandantul Major Meredith s-a săturat de lipsa de eficienţă a militarilor şi a sfârşit „războiul”.
Lipsa comunicaţiilor. Statele Unite nu au aflat la timp, în 1812, că Guvernul britanic abrogase nişte legi din pricina cărora peste ocean se făceau pregătiri de război.
Aşa se face că, în numele libertăţii comerţului pe mare, a fost invadată Canada, iar americanii şi englezii au purtat ceea ce a rămas în istorie ca „războiul din 1812” doar din cauza lipsei comunicaţiilor. În final, toate părţile implicate s-au autodeclarat învingătoare.
Urechea și conflictul de șapte ani
Taburetul de aur. O relicvă a Imperiului Ashanti avea să stea la originea unui conflict între populaţia băştinaşă şi reprezentanţii Imperiului Britanic, în 1900.
Când guvernatorul Sir Frederick Hodgson a cerut taburetul de aur considerat sacru ca să stea aşezat pe el, coloniştii englezi s-au trezit atacaţi şi asediaţi de o forţă armată de 12.000 de oameni, conduşi de mama răposatului conducător din Ashanti.
Abia după cinci luni forţele britanice au reuşit să-i elibereze pe captivii insolenţi.
Ca represalii, militarii Imperiului au măcelărit populaţia şi au furat pentru coroana britanică pământ cât au putut. Un singur lucru nu au reuşit: să stea aşezaţi pe taburetul sacru…
Drapelul însângerat. Înălţarea steagului britanic într-un târg rău famat din Noua Zeelandă avea să genereze aproape un an de război cu băştinaşii.
Se întâmpla în 1845, când în localitatea Kororareka trupele britanice îşi arborau steagul şi imediat acesta era doborât de căpetenia locală Hone Heke.
Isprava s-a repetat de patru ori, până când Camera Comunelor a decis că aceasta este o insultă şi Heke trebuie pedepsit. Doar că tribul şi căpetenia au început măcelărirea englezilor, apoi au doborât din nou steagul.
După mai bine de zece luni sângeroase, britanicii au reuşit să anihileze tribul şi să preia controlul local, dar nu au mai ridicat niciodată flamura naţională în acel loc.
„Nu este pentru cine se pregăteşte”. Ce s-a întâmplat cu armata austriacă în 1788 poate părea de-a dreptul ireal şi ar fi hilar dacă nu s-ar fi terminat cu peste 10.000 de morţi.
Pe scurt, în 1788, fiind în război cu Turcia, armata Imperială a ajuns în Caransebeş. Iscoadele pornite să vadă dacă nu sunt turci în apropiere au dat peste o şatră de ţigani care le-au oferit băutură.
Câţiva infanterişti austrieci, plecaţi şi ei în cercetare, au dat peste iscoade, s-au îmbătat cu toţii, s-au luat la harţă şi au pornit să se împuşte unii pe alţii. În scurt timp, în confuzia generală, cineva a strigat că sunt atacaţi de turci şi, văzându-i pe cercetaşi alergând ca bezmeticii, toţi au început să tragă haotic.
Infanteria a tras cu vrednicie în militarii aceleiaşi armate, mai ales după ce un comandant a încercat să strige „Halt” (opriţi-vă) care a fost luat drept „Allah”, astfel încât toţi erau convinşi că i-au năpădit turcii şi s-a ordonat un atac organizat al artileriei.
În buluceala retragerii, însuşi Iosif al II-lea a căzut de pe cal într-un râu. Două zile mai târziu au venit, într-adevăr, şi turcii, care au găsit câmpul plin cu trupurile a mii de inamici. Câştigaseră fără să tragă un foc…
Măcelul urechii. Căpitanul britanic Robert Jenkins îşi pierdea o ureche în 1731, după o confruntare cu marinarii spanioli rivali. Puţini ar fi crezut că acest episod avea să coste viaţa a peste un milion de europeni…
Opt ani mai târziu, Parlamentul britanic decidea că acest afront trebuie pedepsit cu arma în mână şi s-a trecut imediat la bătălii navale care au continuat în următorii ani.
Şi, aşa cum se întâmpla în complicata reţea de alianţe europene, alte naţiuni s-au simţit „datoare” să intervină militar, ajungându-se ca de la „războiul urechii” să se treacă la Războiul succesiunii austriece, care a generat, la rândul lui, Războiul de Şapte ani.
„Din aproape în aproape”, Franţa, Austria, Saxonia, Suedia şi Rusia se găseau inamici cu Prusia, Hanovra şi Marea Britanie la 24 de ani după ce căpitanul Jenkins îşi pierduse urechea.
Un soldat în căutarea „băii”
Alte fapte de arme cel puţin la fel de stranii ar putea fi capturarea de către cavaleria franceză a flotei olandeze blocate în gheaţă la Helder, în 1795; bătălia purtată de L. Ron Hubbard, comandant al submarinului PC-815 şi fondator ulterior al Bisericii Scientologice, cu un inamic imaginar, ce s-a dovedit a fi un depozit submarin; doparea soldaţilor turci de către britanici, la Sheria, în 1917, cu ajutorul unor ţigări îmbibate cu opiu; meteoritul care a căzut în mijlocul încleştării militare dintre comandantul roman Lucullus şi regele Mithridates şi care a pus ambele armate pe fugă, „câştigând” pentru romani; războiul dintre China şi Japonia, din 1937, generat de dispariţia unui grănicer care se rătăcise căutând… „baia” (şi de această dată, o simplă bătălie a devenit parte a celui de-al doilea război chino-japonez, care, la rândul lui, a devenit parte a celui de-Al Doilea Război Mondial);
poziţionarea soldatului coreean Yang Kyoungjong ca veteran în trei armate: cea japoneză (iniţial, în 1938), cea sovietică (după capturarea sa în 1942) şi cea germană (după capturarea din 1943); scufundarea de către britanici, în 1893, a propriului vas amiral, „HMS Victoria”, „operă” a viceamiralului Sir George Tryon, care a vrut să facă o manevră „show” şi care, văzând dezastrul, a ales să se scufunde cu vas cu tot…
Roxana Istudor