Răzbunarea populismului
Butoiul de pulbere al revendicărilor sociale din nou stă să explodeze. Fitilul din Valea Jiului şi Rovinari e gata să se aprindă din nou şi să încingă revolta mocnită a energeticienilor şi ceferiştilor, supăraţi rău pe guvern că s-a hotărât să umple pe statele de plată, considerate, în unele privinţe, de-a dreptul sfidătoare. Un profesor cu ani mulţi de meserie relata recent în ziarul nostru că leafa lui nu este nici pe jumătate din cea a unui muncitor necalificat de la RENEL. Asemenea aberaţii economico-sociale, care au dus nu numai la o accelerare a spiralei inflaţiei, dar şi la o bulversare a valorilor în societatea românească, se datorează „generoaselor” privilegii oferite de guvernările Roman – Stolojan marilor detaşamente ale proletariatului, în spiritul tradiţionalei demagogii comuniste. Ei sunt cei care au semnat tot felul de hotărâri şi decrete populiste, sub pretext că eşaloanele în cauză au pâinea şi cuţitul în mână – combustibilul, transportul, energia – decrete atât d discriminatorii pentru restul populaţiei, încât abuzivii guvernanţi de atunci nici n-au avut curajul să le dea în „Monitorul oficial”, de unde şi cauza imediată a izbucnirii conflictului actual: declararea lor ca ilegală prin nepublicare.
Iresponsabilitatea mărinimoşilor postrevoluţionari e greu să fie evaluată. Ea poate declanşa un conflict social de proporţii, ceea ce şi explică şi tergiversarea soluţionării lui. Niciodată n-a fost momentul. Nici acum nu pare să fie şi este foarte probabil să se găsească iar o „soluţie” de compromis. Nimeni nu se va mai întreba apoi, multă vreme, nici în legătură cu celelalte consecinţe ale populismului postrevoluţionar, care se răzbună asupra economiei ţării şi, în final, asupra felului cum trăieşte fiecare din noi.
A existat în România un seper de la care se putea declanşa privatizarea în formă mai bună şi decât cea bălmăjită de Adrian Severin, şi decât cea pe care o încearcă acum Văcăroiu. Este vorba de acele părţi sociale care reprezentau un efort şi un capital propriu al fiecăruia, un ban muncit, la care se puteau ataşa oricâte alte formule, certificate gratuite, cupoane de un milion, vauchere sau ce mai gândeau economiştii tranziţiei. Dar nu, s-a preferat, din acelaşi păcătos populism, să se dea oamenilor banii înapoi, bani pe care inflaţia i-a tocat în câteva săptămâni. A existat un fond de locuinţe, capabil ca, numai princheltuieli de amortizare, să producă bani pentru a rezolva această problemă socială pentru totdeauna în România. S-a optat pentru altă formulă populistă, care va ruina şi ceea ce s-a construit deja. Guvernele de învârtiţi – din rândul cărora s-au strecurat destui şi între cei actuali – nu-şi puteau menţine scaunele şi lefurile din ce în ce mai grase decât dând favoruri peste favoruri: săptămâna de lucru cea mai scurtă din Europa, vârsta de pensionare cea mai redusă, certificate de proprietate gratuite, sporuri de înălţime, de adâncime, atâtea şi atâtea altele – care, până la urmă, n-au dus decât la vlăguirea organismului social, la sleirea fondurilor şi, mai ales, a capacităţii lor de regenerare. Nimeni nu şi-a pus atunci problema, iar cei care vor perpetuarea unei asemenea stări de fapt nu şi-o pun nici acum, şi anume că nu este posibil în nici o societate ca profitul să fie consumat în întregime, ca activităţi total nerentabile să fie subvenţionate la nesfârşit, ca anumite categorii de activităţi şi profesii (cele legate în mod direct sau indirect de veniturile bugetare) să poată fi susţinute fără contraprestaţie de către celelalte, care alimentează acest buget.
Sunt corelaţii simple, elementare, care nu ar fi putut fi impuse, oricâte presiuni s-ar fi exercitate, în absenţa iresponsabilităţii guvernanţilor de atunci, ca şi a toleranţei de care au dat dovadă cei care au urmat. Când se cerea gestiunea guvernărilor Roman – Stolojan se aveau în vedere, în special, actele de proastă administrare.
Nu ştim câţi s-au gândit atunci la consecinţele dezastruoase, pe care le-au avut măsurile populiste amintite. Acum se mai poate pune doar o singură întrebare: au fost ele doar o dovadă a prostiei, ori s-a procedat aşa în mod deliberat? (3 august 1994)
