Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

RCA: Tarifele de referință intră în vigoare de vineri

Publicat: miercuri, 17 mai 2017

Ultima zi cu tarife plafonate la RCA este joi, iar reprezentanții autorităților nu vor mai prelungi perioada, a declarat, miercuri, prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară, Cornel Coca Constantinescu, într-o conferință de presă.

„Mâine este ultima zi în care mai avem tarife plafonate. Din discuțiile pe care noi le-am avut cu Guvernul și cu reprezentanții Parlamentului știu că nu se vor mai prelungi. Tarifele de referință vor intra în vigoare a doua zi după ce plafonarea a expirat”, a spus Constantinescu.

Potrivit reprezentantului ASF, clienții cu risc ridicat se pot aștepta la creșteri de tarife.

O persoană fizică cu vârsta între 31 și 40 de ani ce deține o mașină cu capacitatea cilindrică până la 1.400 centimetri cubi are stabilit un tarif de referință la polița RCA de 506 lei, cu 17% sub tariful de primă maxim, stabilit pentru această categorie, de 610 lei, conform datelor prezentate de prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară.

Unul dintre exemplele prezentate se referă la autoturisme utilizate de persoane fizice de 31—40 de ani, cu 1.201-1.400 centimetri cubi. Indicatorii sunt frecvența daunelor istorice de 4,2%, dauna medie istorică de 5.474 lei, prima de risc model GLM (rezerva de daune neavizată) inclusiv încărcarea de siguranță de 234 lei, daunele întâmplate, dar neraportate (IBNR) de 18,5% inflația daunelor de 3,5% și prima de risc de referință de 287 lei. Cheltuielile de achiziție și administrare variabile au fost stabilite la 25%, încărcarea BM (bonus-malus) de 21,3% și un profit de 3%.

Astfel, tariful de referință pentru o poliță RCA încheiată pe un an de zile de persoanele cu vârsta între 31 și 40 de ani, ce dețin un autoturism cu capacitatea cilindrică cuprinsă între 1.201 și 1.400 cmc, este 506 lei, cu 17% sub tariful de primă maxim, stabilit pentru această categorie, de 610 lei.

Un alt exemplu este pentru persoanele juridice cu autoturisme de 1.401-1.600 cmc. Indicatorii luați în calcul sunt frecvența daunelor de 9,3%, dauna medie inclusiv încărcarea de siguranță și daune mari de 5.065 lei, IBNR de 18,5% și inflație a daunelor de 3,5%. Prima de risc de referință este de 575 lei. Cheltuielile de achiziție și adminstrare variabile sunt de 25%, încărcarea BM de 16,6% și profitul de 3%. În acest caz, persoane juridice ce dețin un autoturism cu capacitate cilindrică între 1.401 și 1.600 cmc, tariful de referință este 957 de lei, față de un tarif de primă maxim de 992 lei (-4%).

Potrivit datelor ASF, pentru autovehiculele destinate transportului de marfă (persoane juridice) cu masa de peste 16 tone, tariful de referință este 7.314 lei, mai mic cu 3% față de tariful de primă maxim stabilit pentru această categorie (7.534 lei). De asemenea, pentru autovehiculele destinate transportului de persoane deținute atât de persoane fizice, cât și juridice, cu o capacitate mai mare de 40 de locuri, tariful de referință are valoarea de 5.616 lei, cu 15% mai puțin decât tariful de primă maxim care se aplica acestei categorii (6.600 lei).

„Obiectivul ASF pe termen scurt și mediu este bine determinat, respectiv crearea cadrului de rezolvare a problemelor structurale ale pieței RCA cu scopul de a construi o piață echilibrată și concurențială. Tarifele de referință au un caracter orientativ. Au la bază datele agregate al nivelul pieței în ceea ce privește daunele, numărul de polițe, frecvența daunelor și așa mai departe. Tarifele de referință reprezintă un mecanism de calcul. Au la bază date statistice individuale, agregate la nivelul pieței. Formula de calcul este una corectă. De aceea noua formulă este reluată în noua lege a RCA aprobată în Parlament”, a spus Constantinescu.

Camera Deputaților a adoptat marți, cu 226 de voturi ”pentru”, 25 ”împotrivă” și 4 abțineri, proiectul de lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=80794

Publicat de la data mai 17 2017. Categorii Breaking News.

Zona comentariilor

Meteo în țară

21 august 2019, 20:03
 

NNE
Soare
32°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 31°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 29%
Vânt: 0 km/h NNE
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 6:25
Apus: 20:12
Prognoza 22 august 2019
Zi
 

NE
Parţial însorit
34°C
Vânt: 11 km/h NE
Rafale de vânt: 18 km/h
max. UV-Index: 7
Noapte
 

NE
Senin
20°C
Vânt: 11 km/h NE
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 7
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 21-08-2019 Ora : 10 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 21, 22, 23 august; Zonele afectate : conform textului; Fenomene : disconfort termic; Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂ Fenomene vizate: disconfort termicInterval de valabilitate: 21, 22, 23 augustZone afectate: conform textului       În intervalul menționat, disconfortul termic va fi ridicat îndeosebi în […]

Loto

Horoscop

  • 225.211 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team