Reconstrucția Siriei – concurență acerbă pentru necesar de investiții enorme
Costurile de reconstrucție a Siriei sunt estimate la 216 miliarde de dolari după anii de conflict, arată un raport al Băncii Mondiale.
Documentul intitulat „Evaluarea daunelor fizice și a reconstrucției în Siria (2011-2024)” prezintă rezultatele unei evaluări rapide la nivel național a infrastructurii și a fondului construit, acoperind perioada cuprinsă între anii 2011 și 2024. Toate estimările sunt exprimate în dolari americani.
Conflictul a afectat aproape o treime din stocul de capital brut al Siriei existent înaintea acestuia, daunele fizice directe suferite de infrastructură, clădirile rezidențiale și cele nerezidențiale fiind estimate la 108 miliarde de dolari.
Dintre categoriile evaluate, infrastructura a fost cea mai grav afectată, reprezentând 48% din totalul daunelor (52 de miliarde de dolari), fiind urmată de clădirile rezidențiale (33 de miliarde de dolari) și de cele nerezidențiale (23 de miliarde de dolari). Guvernoratele Alep, Rif Dimashq și Homs au fost cele mai grav afectate în ceea ce privește valoarea totală a daunelor.
Se estimează că investițiile necesare pentru reconstrucția activelor fizice deteriorate vor varia între 140 și 345 de miliarde de dolari, cea mai probabilă estimare (prudentă) fiind de 216 miliarde de dolari. Această sumă include 75 miliarde de dolari pentru clădiri rezidențiale, 59 miliarde de dolari pentru structuri nerezidențiale și 82 miliarde de dolari pentru infrastructură. Se preconizează că guvernoratele Alep și Rif Dimashq vor necesita cele mai mari investiții pentru reconstrucție.
„Provocările care ne așteaptă sunt enorme, însă Banca Mondială este pregătită să colaboreze cu poporul sirian și cu comunitatea internațională pentru a sprijini redresarea și reconstrucția”, a declarat Jean-Christophe Carret, directorul Diviziei pentru Orientul Mijlociu din cadrul Băncii Mondiale.
Estimare de costuri pentru refacerea „fizică” – de zece PIB-ul țării
Costurile estimate pentru reconstrucția „fizică” sunt de aproape zece ori mai mari decât PIB-ul proiectat al Siriei pentru anul 2024, fapt ce subliniază amploarea provocării și nevoia uriașă de sprijin internațional.
Conflictul a devastat economia Siriei, PIB-ul real înregistrând o scădere de aproape 53% în perioada 2010–2022. În termeni nominali, PIB-ul (în dolari SUA la prețuri curente) s-a contractat de la 67,5 miliarde USD în 2011 la o valoare estimată de 21,4 miliarde de dolari în 2024, conform evaluării macro-fiscale a Siriei, publicată la începutul acestui an.
„Acest raport oferă un punct de referință esențial privind amploarea masivă a distrugerilor și costurile reconstrucției care urmează”, a declarat Yisr Barnieh, ministrul de Finanțe al Siriei, citat de worldbank.org.
Având în vedere conflictul prelungit și limitările metodologice aferente, concluziile raportului sunt supuse unei incertitudini semnificative. Raportul nu oferă o detaliere pe sectoare sau pe tipuri specifice de active.
Scopul său este de a furniza o estimare a amplorii generale a daunelor și a costurilor de reconstrucție, precum și de a fundamenta discuțiile privind planificarea redresării.
Evaluarea a fost realizată cu sprijin financiar și tehnic din partea Facilității Globale pentru Reducerea Riscurilor de Dezastru și Redresare (GFDRR) a Băncii Mondiale.
Modele de sprijin european
În același timp, există îngrijorare cu privire la ritmul lent al creșterii economice. Damascul a obținut deja rezultate remarcabile în ceea ce privește relaxarea semnificativă a sancțiunilor impuse de Europa și de SUA, dar, la nivelul populației, beneficiile sunt greu de sesizat: economia Siriei a crescut cu doar 1% în 2025, iar peste 90% dintre locuitori trăiesc în continuare în sărăcie.
Inflația și presiunile legate de costul vieții rămân severe. Este nevoie de o creștere semnificativă a oportunităților de angajare pentru a contracara atractivitatea economică oferită de milițiile destabilizatoare sau de rețelele de trafic de droguri.
În tot acest tablou, cum poate interveni Europa pentru a fi un actor activ într-o reconstrucție atât de amplă? Statele europene trebuie să continue să evalueze modul și locurile în care pot contribui pozitiv la susținerea unei stabilități durabile – un obiectiv care rămâne un interes european fundamental, având în vedere poziția țării în inima Orientului Mijlociu și impactul său direct asupra problemelor europene legate de migrație și securitate.
De exemplu, restructurarea și modernizarea sectorului de securitate al țării oferă o oportunitate pentru un sprijin european valoros în domenii esențiale pentru o stabilitate durabilă – statele europene dețin o vastă experiență în furnizarea acestui tip de asistență prin intermediul misiunilor civile din cadrul Politicii de Securitate și Apărare Comună (PSAC).
În cazul Siriei, acest sprijin ar putea include instruire în domeniul polițienesc civil și în domenii specializate – precum combaterea traficului de droguri, a răpirilor și a infracțiunilor cibernetice – precum și un accent deosebit pe intensificarea asistenței privind supravegherea centrelor de detenție, acordând în același timp atenție problemei critice a reintegrării persoanelor eliberate, subliniază ecfr.eu.
Statele din Golf, primele la linia de start
Toate acestea pentru că există o concurență serioasă:Arabia Saudită și Qatarul urmăresc să obțină beneficii comerciale din reconstrucția Siriei, acum că războiul civil devastator s-a încheiat, iar sancțiunile impuse Damascului au fost ridicate.
Investițiile din statele din Golf sunt direcționate către consolidarea unei prezențe economice în țară și valorificarea avantajelor unei investiții timpurii pe o piață postbelică subdezvoltată, dar care oferă oportunități semnificative generate de necesitățile de reconstrucție.
Cele două țări au colaborat pentru achitarea datoriei relativ mici a Siriei față de Banca Mondială (în valoare de 15,5 milioane de dolari), însă în prezent par să concureze în domeniul investițiilor în infrastructură, fiecare derulând proiecte proprii.
Arabia Saudită a confirmat déjà o investiție de 2 miliarde de dolari în sectoarele siriene de energie, aviație, imobiliare și telecomunicații.
Anunțul Riadului a venit la scurt timp după semnarea unui memorandum de înțelegere tripartit între gigantul energetic american Chevron, compania Power International Holding (cu sediul în Qatar) și guvernul sirian, vizând dezvoltarea primului zăcământ de petrol și gaze offshore din țară.
Aceste angajamente financiare reflectă un efort regional de revigorare a economiei siriene devastate de război, fiind atrase investiții străine în valoare de 56 de miliarde de dolari pentru anul 2025.
Lipsă de transparență și de monitorizare adecvată
Cu toate acestea, o mare parte din aceste fonduri intră în țară fără o monitorizare adecvată, creând astfel premisele pentru corupție și pentru o potențială finanțare a terorismului. Firește, unii comentatori și-au exprimat îngrijorarea că valul de investiții străine va alimenta corupția în cadrul guvernului sirian.
După cum a afirmat un analist sirian, „se oferă puține informații despre procesul de negociere a acestor acorduri, despre modul în care sunt selectați partenerii și despre detaliile exacte privind proprietatea și operarea pe termen lung”.
Două instituții de stat — Consiliul Superior pentru Dezvoltare Economică, prezidat de Sharaa, și Autoritatea Siriană pentru Investiții, a cărei conducere este tot de el numită — coordonează investițiile străine.
Cele două instituții au urmărit chiar încheierea unor acorduri de reglementare cu oficiali și oameni de afaceri care au servit regimul fostului dictator Bashar al-Assad, permițându-le acestora să revină pe piață în schimbul plății unor comisioane.
„În prezent, nu există indicii că Siria ar fi fost supusă unei monitorizări la fața locului de către Grupul de Acțiune Financiară (FATF), principalul mecanism internațional de evaluare a conformității cu normele privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului”, susține Ahmad Sharawi, analist de cercetare în cadrul Foundation for Defense of Democracies, pentru fdd.org.
La mâna evoluțiilor zonale și internaționale
Așadar, poate Europa fi relevantă în procesul de reconstrucție a unei țări în care războiul civil a făcut ravagii? Începând din 2011, potrivit ec.europa.eu, sprijinul UE a fost constant și ferm, oferind asistență atât politică, cât și financiară în valoare de peste 38 de miliarde EUR.
După ce a promis aproape 2,5 miliarde de euro (3 miliarde de dolari) pentru perioada 2025–2026, UE a anunțat recent un nou pachet financiar, de aproximativ 620 de milioane de euro (735 de milioane de dolari) pentru perioada 2026–2027, vizând asistența umanitară, redresarea timpurie și sprijinul bilateral.
Însă, deși această sumă este considerabilă, sprijinul poate rămâne fragmentat în absența unei coordonări strategice. Germania, de pildă, presează inițierea unor discuții cu Banca Europeană de Investiții (deținută de cele 27 de state membre ale UE) privind reluarea operațiunilor în această țară, a relatat agenția dpa.
Documentul subliniază, de asemenea, posibilitatea relaxării condițiilor comerciale în sectoare precum agricultura și industria textilă, considerate vitale pentru redresarea Siriei. Pe termen lung, Germania sugerează că UE ar putea lua în considerare negocierea unui cadru de cooperare mai cuprinzător cu autoritățile de la Damasc. Poziția Germaniei este susținută de mai multe alte state UE, inclusiv Franța, Italia, Suedia și Austria.
Iar conflictul din Iran a înrăutățit, o dată în plus, abordarea față de reconstrucția Siriei – potrivit washingtoninstitute.org, sectorul energetic al țării a avut de suferit. Nici suspendarea operațiunilor petroliere și de gaze din țările din Golf nu a fost de ajutor pentru situația Siriei.
Mai mult, memorandumurile de înțelegere semnate de Damasc cu Arabia Saudită și cu alte state din zonă – vizând proiecte în diverse sectoare, în valoare de peste 60 miliarde de dolari – ar putea fi compromise.
Așa enormă și promițătoare cum este estimată, reconstrucția Siriei este la mâna evoluțiilor zonale și internaționale – și are nevoie de pace.
Roxana Istudor
Foto: Wikipedia
