Record mioritic: Bicicleta, mai rapidă decât trenul!
30 de kilometri pe oră. Este viteza medie cu care circulă trenurile din ţara noastră. Este o consecinţă ruşinoasă a lipsei investiţiilor în infrastructură. Oficialii din Transporturi și constructorii au stat astăzi la aceeași masă, încercând să găsească soluții.
Constructorii spun că şi autorităţile au partea lor de vină. Proiectele noi se mişcă mai lent decât trenurile, din cauza birocraţiei.
Motivul este cunoscut şi de ministrul Transporturilor, care recunoaşte că angajații din sistem nu au mereu cele mai bune intenții.
Efectele se răsfrâng, însă, tot asupra călătorilor. România are 19 mii de kilometri de cale ferată, dar numai o mică parte se ridică la standardele europene.
În ritmul actual, modernizarea întregii reţele ar dura aproape cinci mii de ani.
Din primăvară, CFR Călători intenţionează să scoată din circulaţie aproape o sută de trenuri, considerate nerentabile. Rutele afectate sunt folosite în special de navetişti, care se vor îndrepta, cel mai probabil, către companiile private.
Sursa: Știrile TVR