Referendum constituțional în Turcia
Primele secții de vot s-au deschis duminică dimineața în Turcia la ora 7,00, ora Bucureștiului, în 32 de provincii estice, pentru un referendum crucial care va decide dacă se va stabili un sistem prezidențial de conducere a țării, transmite EFE.
O oră mai târziu va începe ziua electorală în celelalte 49 provincii turce.
Circa 55 de milioane de turci cu drept de vot sunt chemați la urne pentru a spune „da” sau „nu” în privința unei reforme constituționale în 18 puncte care ar institui un sistem prezidențial cu puteri ample în locul actualului model parlamentar.
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a fost cel mai mare promotor al reformei, pe care o consideră necesară pentru a obține o mai mare stabilitate și a garanta astfel mai eficient creșterea economică și securitatea.
Atât Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP, de guvernământ), cât și Mișcarea Acțiunii Naționaliste (MHP, dreapta) susțin reforma, în timp ce opoziția social-democrată și cea prokurdă o resping.
Opoziția se teme că Turcia se va transforma într-o autocrație ca urmare a vastelor puteri ce vor fi atribuite președintelui, ceea ce va slăbi controlul asupra exercitării puterii și separării puterilor.
Sondajele de opinie indică un rezultat foarte strâns, cu posibilitatea victoriei de ambele părți.
Opoziția și misiunea de observare electorală a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) au criticat faptul că referendumul are loc în condițiile stării de urgență instaurate după lovitura de stat eșuată din iulie anul trecut, care taie mai multe drepturi fundamentale.
Circa 47.000 de persoane sunt arestate preventiv, marea majoritate sub acuzația de apartenență la rețeaua clericului exilat în SUA, Fethullah Gulen, acuzat de instigare la lovitură de stat, iar circa 134.000 de angajați publici au fost concediați.
De asemenea sunt după gratii 13 deputați ai Partidului Democratic al Popoarelor (HDP), a treia formațiune din Parlament și reprezentant al stângii prokurde, și 150 de jurnaliști.
CITEȘTE ȘI:
Reforma constituțională a Turciei va concentra puterea în mâinile președintelui Erdogan
Din totalul de 167.601 urne distribuite în țară, 461 se află în închisori la dispoziția celor care așteaptă să fie judecați.
Ultimele urne se vor închide la ora 17,00.
Nu există sondaje la ieșirea de la urne iar mediilor de informare le este interzisă publicarea rezultatelor până la ora 18,00 GMT, deși Înalta Comisie Electorală poate ridica mai înainte interdicția.
Se așteaptă ca puțin după această oră să apară rezultate ferme, deși, dacă marja este foarte redusă, este posibil să fie necesar ca să se aștepte terminarea numărării celor aproape 1,4 milioane de voturi ale turcilor care au votat în străinătate.
Sursa: AGERPRES