Referendumul privind soarta maidanezilor din Bucureşti, decis de CGMB

Primarul general Sorin Oprescu a anunţat, joi, că va propune în CGMB ca bucureştenii să răspundă la referendum la întrebarea: „Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor fără deţinător capturaţi pe domeniul public al Municipiului Bucureşti şi nerevendicaţi în termenul prevăzut de lege? Da sau nu?”.

Termenul de lege prevăzut este de 7 zile. Data referendumului ar putea fi pe 6 octombrie.

Daca va intrebati de ce a durat asa de mult sa luam masuri, va raspund ca e birocratia, s-a scuzat Oprescu.

„Dacă bucureștenii vor dori să construim adăposturi, cu toate costurile necesare, așa am să fac. Dacă vor hotărî să fie eutanasiați, așa vom face”, a mai spus primarul.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, nu este de acord cu propunerea primarului general, Sorin Oprescu, de a organiza un referendum în București pe tema câinilor vagabonzi, arătând că voința cetățenilor este deja cunoscută – nu mai vor câini de străzi.

„Îmi spun o părere personală, ca simplu cetăţean şi locuitor al Bucureştiului: referendumul nu are ce să comunice nou despre voinţa cetăţenilor. Răspunsul e clar: niciun bucureştean, şi cel mai mare iubitor de câini – şi mă număr printre iubitorii de câini – nu vrea să existe vreun câine vagabond pe stradă. Şi atunci, la ce să fac referendum?”, a spus Antonescu, la Cluj.

Liderul PNL susține însă propunerea președintelui Traian Băsescu, care a făcut apel la Guvern să emită o OUG prin care să stabilească „un termen scurt sau rezonabil” în care persoanele care doresc să adopte câinii maidanezi, iar animalele neadoptate în acest termen să fie eutanasiate.

Acesta susține că „este mai logic” ceea ce a propus Traian Băsescu, apreciind că astfel „măcar o luăm pe o cale”.

Antonescu a spus că, dacă întrebarea va fi „Doriţi să mai fiţi muşcaţi de câini?”, cu siguranţă bucureştenii vor răspunde că nu doresc. De asemenea, dacă întrebarea ar fi „Doriţi să omorâm toţi câinii?”, cu siguranţă sunt mulţi locuitori ai Capitalei care nu doresc acest lucru, a adăugat Antonescu.

El a spus că nu vede rostul referendumului, reprezentând, în opinia sa, doar „o întârziere şi o cheltuială degeaba”.

 Potrivit ultimului recensământ, în București se aflau circa 64.000 de câini comunitari, în timp ce 25.000 dintre acești au fost sterilizați în 2012.

Oprescu a spus că începând de săptămâna viitoare autorităţile vor aduna maidanezii din Bucureşti, împreună cu Poliţia Locală, cu ajutorul a 18 maşini, în care se vor afla câte 4 hingheri pe maşină.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.