Remus Berlovan despre teatru, tradiție și bucuria de a juca cu trupa „Conu Alecu” din Alibunar! Interviu de Claudia Motea
Într-o lume tot mai grăbită și deseori superficială, teatrul rămâne o formă de artă care respiră adânc, prin sufletele celor care îl iubesc cu adevărat.
La Alibunar, în Voivodina, teatrul nu este doar un hobby – este o misiune.
Remus Berlovan este unul dintre acei oameni care nu doar joacă, ci trăiesc teatrul, îl susțin, îl reconstruiesc și îl duc mai departe în ciuda tuturor provocărilor.
În acest interviu sincer și emoționant, el ne dezvăluie povestea reactivării trupei „Conu Alecu”, parcursul său personal, dificultățile întâmpinate în păstrarea vie a teatrului românesc în Serbia și speranța ca acest fenomen cultural să continue să inspire tinerii din comunitate.
O mărturie despre pasiune, reziliență și dragoste pentru scenă, cu rădăcini adânci într-o tradiție ce merită nu doar păstrată, ci și celebrată.
Stimate domnule Remus Berlovan, cum a luat naștere trupa de teatru „Conu Alecu” din Alibunar?
La Alibunar există o lungă tradiție teatrală. Prima piesă a fost pusă în scenă în anul 1933 („Puiul codrului”). În 1972, aici s-a înființat Uniunea Teatrelor de Amatori ale Românilor din Voivodina, care, din 1973, organizează anual Zilele de Teatru ale Românilor din Voivodina. La început, au participat peste 20 de trupe de teatru de amatori din întreaga regiune. În timp, numărul acestora a scăzut. Astfel, și teatrul din Alibunar, care funcționa pe lângă Căminul Cultural din localitate, a încetat să mai participe la acest festival din 1987. Împreună cu câțiva prieteni (Nelu Marcovicean, Ionela Mengher, Laurian Duluj), am hotărât să reactivăm viața teatrală la Alibunar, undeva prin anul 2000. Prima piesă pe care am reușit să o punem în scenă a fost „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, în 2002. Publicul local a primit-o cu multă susținere. Un an mai târziu, datorită maestrului Alecu G. Croitoru, am montat „Desculți în parc” de Neil Simon, cu care am câștigat Marele Premiu la ediția din 2003 a festivalului. Până în 2009 am funcționat în continuare pe lângă Căminul Cultural, apoi am decis să înființăm o trupă de teatru independentă, din mai multe motive, în special financiare. Pentru că tot ce știm despre teatru am învățat de la domnul regizor și profesor emerit Alecu G. Croitoru, de comun acord cu domnia sa, am hotărât să dăm trupei numele „Conu Alecu”.
Ce rol aveți în trupă și ce înseamnă pentru dumneavoastră această implicare?
Niciodată nu m-am gândit că o să fiu actor. Și nici acum nu mă consider, deși am fost premiat de câteva ori pentru cel mai bun actor la Zilele de Teatru ale Românilor din Voivodina. În trupă sunt mai mult organizator și producător, dar, dacă e nevoie, apar și pe scenă. Iubesc teatrul. Am încercat de câteva ori să mă retrag, dar nu pot. Sunt prea dependent.
Care sunt temele preferate ale spectacolelor trupei?
Având în vedere vremurile pe care le trăim și schimbările rapide din societate, ne concentrăm în special pe comedii, deși am pus în scenă și tragedii. Ne străduim să aducem mai aproape de publicul din Serbia autori români contemporani și, totodată, să le prezentăm publicului român texte sârbești. Am tradus piese din limba română în limba sârbă și viceversa. Din 2017, prezentăm și spectacole în limba sârbă, deoarece în Alibunar nu există un teatru în limba sârbă. Anul acesta dorim să montăm și un spectacol în limba romă, dar traducerea textului decurge mai greu.
Cum răspunde publicul din Voivodina la spectacolele în limba română?
Niciodată nu am avut mai puțin de o sută de spectatori în sală. Deoarece prezentăm, în general, comedii, publicul este încântat și, uneori, chiar imediat după premieră, ne întreabă când urmează următorul spectacol. Cunoscătorii ne spun că se vede cât iubim teatrul și că suntem o trupă compactă. Aceeași situație este și în alte localități: publicul așteaptă cu nerăbdare Zilele de Teatru. Din păcate, am rămas doar 6–7 trupe active care mai participă la festival.
Ce provocări întâmpinați în menținerea vie a teatrului românesc în Serbia?
Cea mai mare provocare este să facem teatru cu resursele pe care le avem. Finanțarea este, din păcate, tot mai redusă de la an la an. Organizațiile românești și Consiliul Național micșorează constant sumele alocate teatrului, din motive necunoscute. Suntem astfel nevoiți să apelăm la sponsori locali, care și ei devin tot mai puțini. În plus, a apărut problema drepturilor de autor, care nu mai sunt scutite pentru trupele de amatori, astfel că trebuie să alegem piesele cu mare grijă. Tinerii au alte priorități, iar mulți dintre actorii care au trecut prin trupă locuiesc acum în orașe mari sau în străinătate – Spania, Germania, SUA etc. Cu toate acestea, mai sunt tineri interesați și sper să putem menține acest teatru, pe care îl considerăm cea mai complexă formă de artă.
Aveți o piesă de suflet jucată de trupă? De ce v-a rămas în inimă?
Da, „Regina mamă” de Mario Santanelli. Este o piesă profundă, cu doar doi actori, dar un text extraordinar. Timp de o oră și jumătate, Daniela Maria Duluj și Cătălin Buciu au ținut publicul într-un suspans rar întâlnit la Zilele de Teatru. Spectacolul a fost regizat cu măiestrie de maestrul Alecu G. Croitoru. Conduși de mâna sigură a regizorului, cei doi actori amatori au atins performanțe demne de profesioniști. Publicul a înțeles mesajul piesei și a aplaudat la scenă deschisă. Au fost și spectatori care au lăcrimat în timpul reprezentației. Emoțiile acelea nu se uită.
Ce înseamnă teatrul pentru comunitatea românească din Alibunar?
Așa cum spuneam, la Alibunar se face teatru din 1933, cu mici întreruperi. A avut un impact semnificativ: a contribuit la păstrarea limbii române vorbite, la dezvoltarea spiritului de echipă, la toleranță și colaborare. Mulți actori care se cunoșteau doar din vedere au devenit prieteni de nedespărțit tocmai datorită faptului că au jucat împreună.
Ce planuri aveți pentru viitorul trupei „Conu Alecu”?
Recent s-a întors în localitate un tânăr regizor, Ovidiu Florin Broștean. Cu spectacolul regizat de el anul trecut am câștigat Marele Premiu. Are idei noi și plănuim o colaborare mai îndelungată. Anul acesta vom prezenta două spectacole – unul în septembrie și unul la sfârșitul anului. Pentru anul viitor ne dorim să participăm la Zilele de Teatru cu două producții și să marcăm 25 de ani de la înființarea trupei.
Ați avut colaborări internaționale sau participări la festivaluri din România?
Da. Am fost prezenți la bienalele de la Lugoj, la Festivalul Yorick din Piatra Neamț, la Mangalia – în cadrul programului cultural dedicat Serbiei, ca singura trupă teatrală prezentă la Miss Diaspora – și la Grădinari. De asemenea, am avut ca oaspeți teatre din Lugoj, Reșița și Timișoara.
Vorbiți-ne puțin despre festivalul din luna mai.
Festivalul Zilele de Teatru ale Românilor din Voivodina începe în fiecare an, la o săptămână după Paște. Este unul dintre cele mai vechi festivaluri de gen din Serbia, organizat de Uniunea Teatrelor de Amatori ale Românilor din Voivodina. Noua conducere a Uniunii face eforturi pentru a reda acestui festival locul binemeritat. Se încearcă reactivarea trupelor care au funcționat în trecut și reluarea Zilelor de Teatru ale Copiilor, care nu s-au mai organizat din anii ’80.
Dramaturgul preferat? Actorul preferat? Regizorul preferat?
Foarte simplu: Dramaturg: Matei Vișniec! Actor: Horațiu Mălăele! Regizor: Alecu G. Croitoru – nu doar pentru talentul său teatral, ci și pentru filmele realizate, în special „Anotimpul mireselor”, o adevărată capodoperă!
Cea mai iubită replică teatrală?
Părea o întrebare simplă, dar nu e. Ca amatori, memorăm replicile folosindu-le chiar și pe stradă. Uneori stârnim râsete, alteori priviri curioase. Prieteni din trupă, ca Valentin Boraci, folosesc adesea replica din Boucan de Nicu Horodniceanu: „Să lăsăm diplomația, Joe. Ai informații sigure asupra lui?” Laurian Duluj, cel mai vârstnic actor al nostru (71 de ani), spune des replica din Las Fierbinți: „Mă, ești nebun?”. Personal, prefer celebra replică shakespeariană: „A fi sau a nu fi”.
Care este cel mai frumos vis artistic al dumneavoastră?
Nu e un vis, e o speranță profundă: ca teatrul să supraviețuiască oricărei vremi! Ca trupa „Conu Alecu” să aniverseze nu doar 25, ci și 50 de ani de existență! Ca tinerii să preia ștafeta și să continue tradiția!
Ce mesaj transmiteți tinerilor români din Serbia care doresc să urmeze drumul teatrului?
Drumul teatrului nu este ușor, dar oferă satisfacții pe care nicio altă artă nu le poate egala. Teatrul face parte din viața noastră, din identitatea noastră pe aceste meleaguri. Nu vă îndoiți nici o clipă!
Țineți Teatrul viu și, așa cum spunea Alecu G. Croitoru: arătați tuturor bucuria de a juca!