RePatriot – înalt onor eroilor neamului

Sosiți din toate colțurile lumii, românii reuniți la RePatriot Summit au deschis larg porțile inimiI, cu respect și admirație, către cei care au scris cu sânge istoria țării în vremuri de cumpănă.

Duminică, 3 octombrie 2021, la Cimitirul Militar din Sinaia, a fost adus un înalt onor eroilor neamului, au depus coroane de flori, iar fiecare participant a rostit numele a șapte eroi căzuți în luptele de pe Valea Prahovei.

Cu emoție și recunoștință, inițiatorul RePatriot, Marius Bostan, a evocat sacrificiul celor care s-au identificat cu apărarea Patriei, până la sacrificiul suprem.

Ilustrul istoric Nicolae Iorga spunea că ”Neamul devine etern prin Cultul Eroilor”.

Evocarea românilor de pretutindeni a fost o sacră datorie de suflet.  Fie ca slovele de aur ale  eroilor neamului sa răsune peste veacuri. ”Spuneți generațiilor viitoare că noi am făcut jertfa supremă pe câmpurile de bătaie pentru întregirea neamului”.

Momentele solemne de la Sinaia vor fi urmate de omagierea veteranilor de război cu tâmplele albite de ninsoarea anilor, cu conștiința datoriei ostășești îndeplinite și de alte asemenea evenimente întru cinstirea Eroilor Neamului.

                                                  Și când priviți, în zarea neumbrită,

                                                  Peste meleaguri sfinte care dor,

                                                  Să vă-ncălzească bunii și străbunii,

                                                  Ce ard lumini nestinse-n Tricolor…

În fiecare an, românii de success din toată lumea își dau întâlnire la RePatriot Summit! Anul acesta, în perioada 30 septembrie – 3 octombrie, la București și Sinaia, a avut loc cea de-a șasea ediție a celui mai mare summit dedicat Diasporei românești, care a adus împreună peste 150 de antreprenori, ambasdori culturali, oameni de știință și diplomați.

Deschiderea oficială de la Palatul Parlamentului a fost precedată de vernisarea albumului jubilar ”Fotogeografica – unui sfert de veac” realizat de Casa de Cultură a Studenților București, UNESCO ProNatura, ZITEC, RADIOCOM și sprijinit de comunitatea RePatriot. Fotografiile din volum surprind România autentică și pe toată perioada summitului a fost prezentată o expoziție cu imaginile premiate de-a lungul celor 25 de ani.

Sloganul acestei nobile actiuni este ”Credem în România”.

Sursa: https://repatriot.ro/summit-2021/

 

Comments

comments

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.