Reuniunea Consiliului NATO-Rusia de la Bruxelles

Reuniunea Consiliului NATO-Rusia (NRC) are loc la 31 mai 2018, la Bruxelles, la nivel de ambasadori, fiind prima întâlnire de acest tip între cele două părţi în anul în curs, potrivit agenţiilor AFP şi DPA.

Conform AFP, agenda întâlnirii ar urma să fie dedicată conflictului din estul Ucrainei, unde Rusia este acuzată că-i sprijină pe separatiştii proruşi.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat recent cotidianului german Der Spiegel, conform DPA, că dialogul poate ajuta la reducerea divergenţelor între Rusia şi Alianţa Nord-Atlantică. „Este important să discutăm cu Rusia”, susţine secretarul general al NATO, conform AFP.

Consiliul NATO-Rusia are loc în contextul în care NATO pregăteşte summitul său din luna iulie de la Bruxelles. Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a declarat la 28 mai 2017, conform AFP, că reuniunea la nivel înalt de la Bruxelles din iulie se va concentra asupra disuasiunii, modernizării Alianţei, a relaţiilor sale cu UE şi a proiectelor sale în materie de apărare, dar şi asupra măsurilor ce vizează „gestionarea” relaţiilor cu Rusia.

Potrivit NATO, reuniunea Consiliului NATO-Rusia, cea de a şaptea din ultimii doi ani, se va desfăşura cu uşile închise.

Consiliul NATO-Rusia a fost instituit cu prilejul summit-ului NATO de la Roma, la 28 mai 2002. Cooperarea practică între cele două părţi, inclusiv la nivelul NRC, a fost suspendată în 2014, când relaţiile dintre cele două părţi au atins cel mai scăzut nivel de la încheierea Războiului Rece, ca urmare a anexării ilegale a Peninsulei Crimeea de către Rusia şi pentru sprijinul acordat de Moscova separatiştilor din estul Ucrainei, scrie agenţia DPA. În ciuda suspendării cooperării practice, Alianţa a menţinut canalele de comunicare deschise la nivel de ambasadori şi mai înalte de atât pentru a permite schimbul de opinii, mai ales datorită crizei apărute între cele două părţi, indică www.nato.int.

Dialogul a fost reluat în aprilie 2016, iar cea mai recentă reuniune a Consiliului NATO-Rusia a avut loc în octombrie 2017, scriu agenţiile DPA şi TASS. Reuniunea din 26 octombrie 2017, cea de-a treia din anul 2017, a fost condusă de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi s-a concentrat pe câteva aspecte importante: situaţia din Ucraina, problematica din Afganistan şi transparenţa şi reducerea riscului la nivelul dialogului dintre cele două părţi, potrivit www.nato.int.

NATO şi Rusia menţin, de asemenea, linii de comunicare între responsabilii lor militari pentru „a promova previzibilitatea şi transparenţa activităţilor lor militare”, conform AFP.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.