Revanșa adevăraților cîntăreți
Am fost o clipă să scriu ”revanșa dinozaurilor” sau ”marginalizaților”, dar n-are rost nici tangențial să ne referim la cei care, din ignoranță sau chiar din rea-voință, au făcut ca adevăratele valori ale muzicii ușoare românești să aibă atît de rar ocazia să se întîlnească, pe micul ecran, la radio sau în concerte, cu publicul care îi iubește. Ei nu se războiesc cu nimeni, nu au nevoie de nici o revanșă, pentru că au fost mereu pe locul I, n-au pierdut nici un meci! Dovada zdrobitoare a superiorității acestor corifei ai genului (acum au fost doar 9 dintre ei, dar mai sînt și alții) a făcut-o spectacolul ”Ziua muzicii ușoare românești de altădată”, de la Sibiu. Am înțeles că a fost ediția a III-a a manifestării și că aceasta este titulatura aleasă de la bun început, dar poate ar fi fost mai potrivit ceva de genul ”Șlagărele tinereții noastre” sau chiar ”Parada vedetelor și a șlagărelor”, pentru că atunci cînd spunem ”de altădată” ne gîndim mai degrabă la Zavaidoc, Cristian Vasile, Jean Moscopol, Titi Botez…Dar, să fim bine înțeleși, titlul contează mai puțin, afișul a fost frumos, iar Casa de cultură a sindicatelor a fost luată cu asalt, cele 600 de bilete epuizîndu-se cu mult timp înainte, cu un afișaj minimal. Pentru că publicul îi dorește, îi așteaptă, îi iubește necondiționat pe acești demni reprezentanți ai muzicii ușoare românești, pentru că publicul s-a săturat de scandaluri, silicoane, playback și false ”voci ale României”: oameni buni, acestea sînt adevăratele voci ale României, nu imitatorii jalnici cu care sîntem asaltați! Prin această inițiativă, susținută de Primărie și Consiliul local, Sibiul a dat o lecție tuturor orașelor din țară, promotorul Tibi Marian, un om tînăr, cucerit la rîndul lui de evoluția celor 9, anunțînd intenția de a organiza un turneu național, cu reprezentații inclusiv la Sala Palatului, precum și un mega-show la primăvară, tot la Sibiu. Organizarea, impecabilă (cazare de 4 stele, transport, masă, totul la superlativ), a aparținut Casei municipale de cultură din Sibiu, unde director este coregraful Ovidiu Dragoman, un artist care știe cum să-și trateze colegii de breaslă. Să mai spunem că sonorizarea și luminile au fost perfecte? N-ar avea rost.
Fiind vorba de 9 artiști, s-a stabilit ca fiecare să aducă în scenă 4 din cele mai mari șlagăre, pentru a rezulta o seară cu adevărat magică. Și a rezultat! Veteranul spectacolului, Alexandru Jula, nu putea ocoli ”Soția prietenului meu” sau ”Floare albă din Pireu”, dar a spus și glume, pentru ca la final toată sala să cînte cu el amuzantul ”La viața mea”. Mezina Carmen Trandafir, 38 de ani, s-a bazat, firesc, pe șlagărele lui Marius Țeicu și George Natsis, în timp ce Daniel Iordăchioae a făcut apel la piesele de succes scrise pentru el de Ion Cristinoiu și Dumitru Lupu. Evident acesta din urmă, cu ”Gara mică” și nu numai, nu a lipsit din recitalul îndrăgitului cîntăreț. Am spus mai sus că sintagma ”de altădată” nu e foarte potrivită, fiindcă Iordăchioae a cîntat o compoziție proprie recentă, la fel Mihai Constantinescu (care, evident, a ridicat sala în picioare cu ”Sus în deal” sau ”Haideți la joacă”), în timp ce Marina Florea a adăugat mai vechilor hit-uri compuse de George Grigoriu sau Ionel Tudor o piesă nouă, aparținînd lui Mihai Alexandru. Stela Enache a fost fidelă, firește, compozițiilor lui Florin Bogardo, reamintindu-ne ”Anii de liceu” cînd fredonam cu toții ”Să nu uităm să iubim trandafirii” sau ”Diminețile mele”. Adrian Daminescu ne-a readus în memorie piese de Vasile Veselovschi (”Și m-am îndrăgostit de tine”) și Dinu Giurgiu (”Într-o zi”), dar și vibranta sa compoziție ”România”. Ca și Gabriel Dorobanțu sau Carmen Trandafir, și Marina Voica a recurs la un colaj din cîteva mai vechi succese ale sale, după care, într-o formă de zile mari (la ea fiecare gest sau cuvînt este gîndit), a evocat, în două binecunoscute compoziții proprii, ”Căsuța de la marginea satului” și ”Cafeneaua” unde stă într-n colț, privind cum afară plouă, plouă…Finalul recitalului ei a fost ca un mesaj dureros și nostalgic, din partea tuturor artiștilor din spectacol, pentru publicul care, ridicat în picioare, ovaționa, prin piesa lui Gherase Dendrino, ”Să nu ne despărțim”. Nouă ne revine de fapt datoria de a face totul pentru a nu ne despărți niciodată de acești artiști fără pereche!
Octavian URSULESCU