Rezoluţia PSD privind revizuirea Constituţiei
Revizuirea actualei Constituţii trebuie să aibă în vedere delimitarea cât mai clară a atribuţiilor preşedintelui, reducerea numărului actual de parlamentari şi clarificarea rolului Parlamentului, se arată într-o rezoluţie adoptată, sâmbătă, cu majoritate de voturi, de Congresul PSD.
Totodată, potrivit rezoluţiei adoptate de Congres, revizuirea Legii fundamentale trebuie să aibă în vedere realizarea proiectului de reformă administrativă şi dezvoltare regională, precum şi întărirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi a independenţei justiţiei.
PSD consideră că revizuirea Constituţiei este un obiectiv fundamental al societăţii româneşti, ce trebuie subsumat unor principii care să fie cunoscute şi împărtăşite atât de clasa politică, cât şi de societatea civilă şi care să creeze premisele unui dialog între decidenţii şi beneficiarii procesului de revizuire a Constituţiei.
PSD consideră, totodată, că întregul proces de revizuire a Constituţiei trebuie pus sub semnul a trei principii de acţiune: al transparenţei în procesul decizional, al colaborării cu forţele politice prezente în Parlament şi al dialogului cu reprezentanţii societăţii civile.