Rezoluție a Parlamentului European privind acordul de retragere a Marii Britanii din UE

Conferința Președinților, ce reunește liderii grupurilor politice din Parlamentul European și pe președintele acestuia, a aprobat miercuri seară o propunere de rezoluție întocmită de liderii a patru grupuri europarlamentare și de președintele Comisiei pentru afaceri constituționale a PE (AFCO), în care stabilesc condițiile pentru aprobarea finală de către legislativul european a oricărui acord privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, relevă un comunicat de presă al PE.

Proiectul de rezoluție a fost elaborat de liderii grupurilor politice din PE, respectiv cel popular (PPE) Manfred Weber, socialist (S&D) Gianni Pittella, liberal Guy Verhofstadt și ecologist, Philippe Lamberts și Ska Keller, precum și de președintele AFCO, Danuta Hübner.

Documentul va fi dezbătut și supus la vot în plenul PE miercuri, 5 aprilie, în cadrul sesiunii de la Strasbourg. El acordă o mare importanță tratamentului echitabil față de cetățenii celor 27 de țări care rămân membre UE și subliniază necesitatea reciprocității și nediscriminării între cetățenii Regatului Unit care trăiesc în Uniunea Europeană și cetățenii UE care trăiesc în Regatul Unit.

Regatul Unit trebuie să se poată bucura în continuare de drepturile sale, dar și să își respecte toate obligațiile în temeiul Tratatului UE până la ieșirea oficială, inclusiv angajamentele financiare din cadrul bugetului UE pe termen lung, chiar dacă aceste angajamente depășesc data retragerii. Aceasta înseamnă și că Regatul Unit va trebui să accepte în continuare cele patru libertăți, jurisdicția Curții Europene de Justiție, contribuțiile bugetare generale și politica comercială comună UE, până când procesul de retragere este finalizat.

Eurodeputații insistă și pe importanța abordării situației frontierei dintre Irlanda și Irlanda de Nord.

‘O retragere ordonată este atât o cerință absolută, cât și o condiție prealabilă pentru orice posibil viitor parteneriat UE — Regatul Unit. Acest lucru nu este negociabil. Privilegiul de a fi membru al Uniunii vine cu responsabilități și aceste responsabilități înseamnă garantarea celor patru libertăți. Cele patru libertăți sunt liantul Uniunii Europene și sunt indivizibile’, a susținut președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, într-o conferință de presă.

Renunțarea la Brexit este posibilă, dar regulile sunt foarte clare. Dacă Marea Britanie decide să-și schimbe poziție, nu o poate face singură. Toate statele membre trebuie să decidă, a adăugat el.

Grupurile politice europarlamentare și AFCO notează că ar fi împotriva legislației UE ca Regatul Unit să înceapă negocieri privind posibile acorduri comerciale cu alte țări înainte de a părăsi UE și se așteaptă, de asemenea, la o cooperare sinceră din partea Regatului Unit în negocierile cu privire la legislația și alte domenii de politici, până la momentul retragerii. Aceștia avertizează că acordurile bilaterale între Londra și una sau mai multe țări membre, de exemplu, în ceea ce privește instituțiile financiare din Regatul Unit, ar constitui o încălcare a tratatelor UE.

‘Pentru noi, soluționarea drepturilor cetățenilor cât mai curând posibil este o prioritate absolută. Aceasta ar trebui să fie prima problemă abordată în cadrul negocierilor. Cetățenii nu ar trebui să devină un obiect de negociere’, subliniază Guy Verhofstadt, coordonatorul Parlamentului European pentru Brexit.

Deputații europeni susțin ferm ideea că beneficiile statutului de membru nu pot fi aceleași pentru un stat care părăsește Uniunea. Relația viitoare dintre UE și Regatul Unit ar putea, totuși, să fie un acord de asociere, menționează moțiunea. Un astfel de acord ar necesita respectarea de către Regatul Unit a standardelor UE în ceea ce privește mediul, schimbările climatice, lupta împotriva fraudei și evaziunii fiscale, concurența loială, comerțul și politica socială.

O altă idee subliniată în proiectul de rezoluție este aceea că pot fi începute discuții despre posibile acorduri tranzitorii, bazate pe planuri pentru relațiile viitoare dintre UE și Regatul Unit, dar numai când și dacă au fost realizate progrese considerabile în ceea ce privește acordul de retragere. Un viitor acord de parteneriat poate fi încheiat numai după ce Regatul Unit a părăsit UE, iar un acord tranzitoriu nu poate dura mai mult de trei ani.

Ambasadorul Marii Britanii la Uniunea Europeană, Tim Barrow, i-a înmânat personal președintelui Consiliului European, Donald Tusk, miercuri, scrisoarea de notificare privind declanșarea Brexit-ului. Scrisoarea de notificare, ce a fost semnată marți seară de premierul britanic Theresa May, deschide o perioadă de doi ani de negocieri pentru stabilirea modalității de ieșire a Marii Britanii din blocul comunitar și pentru structurarea relațiilor viitoare dintre Londra și UE.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.