Robochat Maria – primul consilier vocațional digital pentru elevii din România

Mai bine de o treime dintre tinerii români nu reușesc să activeze în domeniul în care s-au pregătit professional, susțin statisticile publicate de Eurostat.

Una dintre cauze este lipsa sau insuficienta consiliere vocațională în rândul elevilor.

În acest context, INACO lansează primul consilier vocațional digital – Maria, în cadrul celei de-a șasea ediții a proiectului Ghidul Meseriilor Viitorului, derulat de INACO-Inițiativa pentru Competitivitate și finanțat de Primăria Sectorului 3.

„Îndrumarea în carieră pentru elevii de gimnaziu și de liceu este nevoia momentului în educația românească.

Globalizarea, ascensiunea AI în mai toate domeniile, incertitudinea și nesiguranța de pe piața muncii, transformarea continuă a joburilor – toate cer imperios ca elevii să poată beneficia de consiliere vocațională la timpul potrivit.

Deseori suntem întrebați de părinți și profesori care e cea mai potrivită vârstă pentru consiliere vocațională. Intervalul de vâsrstă recomandat este ȋntre 13-17 ani”declară Andreea Paul, fondatoarea și președinta INACO.

În perioada iulie-septembrie, experții INACO, sub coordonarea lui Adrian Tudor, lucrează la conceperea unui RoboChat pe nume Maria, care va fi viitorul consilier vocațional al elevilor din România.

Maria va interacționa cu elevii 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Acest instrument va completa sprijinul primit din partea consilierilor școlari și vocaționali existenți deja în școli, a cadrelor didactice și a părinților deopotrivă.

În interacțiunea cu utilizatorii, Maria încearcă să înțeleagă mai bine așteptările oamenilor cu privire la generațiile tinere și Meseriile Viitorului –  https://inaco.ro/robochat-maria.

Maria își va începe rolul de consilier vocațional al elevilor din România începând cu primul modul al anului școlar 2023-2024.

În paralel, echipa de experți INACO actualizează Ghidul Meseriilor Viitorului (GMV) – ediția a VI-a, într-un format cât mai accesibil, practic şi atractiv, non-formal, dedicat elevilor, cadrelor didactice și părinților, care explică felul în care revoluțiile industriale creează impact pe piața muncii și în viața oamenilor.

În acord cu ediția a VI-a a Ghidului Meseriilor Viitorului, experții INACO vor susține, în luna octombrie, sesiuni de instruire cu cel puțin 150 de cadre didactice și cu cel puțin 350 de elevi din sectorul 3 al Capitalei.

Proiectul este conceput și derulat de INACO Inițiativa pentru Competitivitate și finanțat de Primăria Sectorului 3, cu fonduri nerambursabile de la bugetul local.

**********************************************************
INACO – Inițiativa pentru Competitivitate este o comunitate non-profit de manageri, consultanți, analiști, experți în domeniul economic, educațional, conectată la rețeaua de specialiști în economia de stat și privată din România. INACO sprijină prin analiză, investigație, cercetare și propunerea de soluții ridicarea nivelului de competitivitate economică a instituțiilor publice și al mediului de afaceri din România.

INACO crede că raportarea la tendințele tehnologice, științifice, economice și sociale ale viitorului prin educație non-formală și consiliere vocațională este obligatorie pentru competitivitatea tinerilor, pentru a fi împliniți în viața profesională, prin corelarea propriilor aptitudini și vocații cu alegerile educaționale și profesionale potrivite.

Toate celelalte cinci ediții ale Ghidului Meseriilor Viitorului au fost susținute de către Primăria Sectorului 3, în competiția deschisă dedicată finanțării ONG-urilor în perioada 2018-2021.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.