„RomânIA Autentică” este, anul acesta, „În familie”
De Sânziene, Alina Şerban şi Doru Ciolacu de la TVR Craiova sunt gazdele unui eveniment care celebrează portul popular, transmis în direct din Gorj şi din Iaşi. Telespectatorii TVR 3 sunt poftiţi „În familie”, pe 24 iunie, de la ora 13.00.
Oltenia şi Moldova vor fi, în acest sfârşit de săptămână, unite de dragostea faţă de portul popular românesc. A doua ediţie a Festivalului „RomânIA Autentică” va avea loc, anul acesta, atât în Gorj, cât şi la Iaşi. Pe parcursul a trei ore (13.00-16.00), sâmbătă, 24 iunie, Alina Şerban şi Doru Ciolacu prezintă la TVR 3 şi online, pe TVR+, o ediţie specială În familie, a cărei „vedetă” este ia românească.
Tradiţiile şi obiceiurile legate de ziua de Sânziene (Drăgaica) vor fi aduse în atenţia publicului prin solişti şi dansatori îndrăgiţi, dar şi prin meşteri artizani şi mâncare tradiţională, iar organizatorii evenimentului îşi propun să adune peste 10.000 de oameni îmbrăcaţi în straie populare.
Alături de cei prezenţi la festival, telespectatorii TVR 3 sunt invitaţi la o serbare câmpenească, în Hobiţa, la Casa memorială Constantin Brâncuşi, unde îi aşteaptă expoziţii şi demonstraţii ale meşteşugarilor populari, mâncăruri alese şi multă voie bună. Ansambluri din toate zonele judeţului vor evolua pe scena festivalului, iar în spectacolul de gală vor urca pe scenă nume mari precum: Niculina Stoican, Maria Dragomiroiu, Nicoleta Voica, Veta Biriş, Alexandru Brădăţan, Andreea Haisan, Maria Loga, Victoriţa Lăcătuşu, Valentin Sanfira, Claudia Torop, Roberta Crintea, Alexandra Bleaje, Marian Mendregoniu, Georgiana Bârsac, Natalia Gojanu, Roxana Croitoru precum şi alţi invitaţi speciali din toate zonele ţării. Desigur, nu va lipsi nici Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, coordonat de Gheorghe Porumbel. Orchestra ansamblului va fi dirijată de maeştrii Marcel Parnica şi Aurel Blondea, iar corpul de balet va fi coordonat de maestrul coregraf Valeriu Saraolu.
Tot În familie va fi, sâmbătă, şi TVR Iaşi, care va transmite în duplex cu TVR Craiova de pe Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Despre importanţa zilei şi organizarea evenimentului în capitala Moldovei vom afla amănunte de la Mihai Chirică, primarul municipiului Iaşi. Cât despre portul autentic şi lada de zestre din copilărie, acestea ne vor fi aduse mai aproape de îndrăgitele doamne ale muzicii populare Sofia Vicoveanca şi Laura Lavric. Frumuseţea portului din trecut va putea fi admirată într-o paradă a costumului tradiţonal, pe traseul Palatul Roznovanu – Palatul Culturii. Şi la Iaşi, alături de meşterii populari, telespectatorii TVR 3 vor puteadeprinde tehnicile care au fost transmise din generaţie în generaţie.
Tot pe 24 iunie, de la ora 20.30, TVR Iaşi va transmite în direct, pe canalul TVR Iaşi Regional, concertul Orchestrei „Lăutarii” şi Ion Paladi, sub bagheta maestrului Nicolae Botgros.