România, bombă cu ceas înainte de preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene

O țară neguvernată precum România nu este altceva decât o bombă cu ceas. Practic, următoarea criză majoră poate să apară din orice domeniu al vieții economico-sociale, pentru care nici un minister nu poate să intervină, din moment ce este gestionat de oameni cu competențe precare. Pentru că executivul României este rezultatul unei construcții politice ale unor lideri care nu au altă grijă în afară de albirea propriilor dosare penale și oprirea unor procese aflate pe rol, prin mutilarea legislației anticorupție.
Liviu Dragnea, sub spectrul unei noi condamnări definitive și a trimiterii în judecată în alte câteva dosare grele, este într-o bătălie continuă cu România. De îngenuncherea instituțiilor și a românilor depinde viitorul lui, unul pe care și-l dorește în libertate și cu putere dictatorială asupra întregii țări. Ceasul al 12-lea a fost de mult depășit, iar comportamentul actualei puteri nu mai are nimic în comun cu democrația. Toți cei care susțin regimul Dragnea se fac în mod direct părtași la distrugerea României, înainte chiar de preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene.
Nici un efort nu este inutil în încercarea de a opri tăvălugul. Anul viitor avem două rânduri de alegeri. Poate este ultima noastră șansă de a repune România pe calea democratică, pro-europeană și pro-atlantică.