România reciclează doar 30% din dozele de aluminiu existente pe piață

Cu ocazia Conferinței Internaționale ”Mecanisme de colectare selectivă și reciclare a dozelor de aluminiu. România față în față cu marile țări din Europa” organizată luni la București de Asociația Non Profit Alucro, au fost anunțate ultimele rezultate privind reciclarea dozelor de aluminiu. Țara noastră reciclează aproape 30% din dozele puse pe piață. Acest lucru ar trebui să motiveze România în continuarea procesului de îmbunătățire a programului internațional ”Every Can Counts” și de a convinge autoritățile locale și colectorii de a-și intensifica colaborarea cu ALUCRO.

Pentru două zile, România s-a aflat pe harta celor mai importante evenimente din Europa adresate industriei reciclării dozelor din aluminiu. Reprezentanți ai celor mai mari fabrici de reciclare și colectare din Europa și din România,  precum și ai autorităților locale, sectorului de business și ONG, s-au reunit la București pentru a discuta despre impactul si eficientizarea programelor existente la nivel național. Prin intermediul ALUCRO, România face astfel parte din rândul țărilor în care se derulează programul ”Every Can Counts”, o platformă europeană care promovează reciclarea dozelor din aluminiu și care are ca obiectiv implementarea unui sistem de colectare selectivă pe termen lung acasă, la birou sau în cadrul evenimentelor publice (festivaluri, spectacole, etc.). Directorii programelor din Franța, Austria și Marea Britanie au participat la conferință într-un schimb de experiență cu colegii lor din România. ”Every Can Counts” a fost recent lansat în Irlanda și Ungaria, urmând sa fie preluat și de alte mari țări din Europa.

 ”Every Can Counts”subliniază importanța reciclării dozelor de aluminiu indiferent de locul în care se consumă conținutul acestora. Urmărind comportamentul consumatorilor  aflat într-o continuă schimbare, programul atrage atenția asupra reciclării dozelor și a protejării mediul înconjurător. Varianta româneasca a programului a fost lansată pentru prima dată în 2011, la sediul Bosch din Timișoara, exemplul fiind urmat de Toyota România. În ambele companii au fost instalate cutii având un design special, dedicate colectării dozelor de aluminiu, în vederea motivării angajaților și clienților de a participa activ la protejarea mediului înconjurător. De atunci, alte câteva companii cunoscute de pe piața locală s-au alăturat programului, cea mai recentă lansare având loc la sediul central al UPS România din Otopeni.  ”Every Can Counts” va organiza anul acesta și alte evenimente dedicate publicului larg, cum ar fi „Recycling Fest” sau ”Can Movie Festival”, pe perioada verii, în stațiuni de pe litoralul românesc.  Cu peste 400.000 de doze colectate în 2012 ”Every Can Counts” România devine astfel o poveste de succes iar ALUCRO speră într-o extindere semnificativă a programului la nivel național în următorii ani.  ”Reciclarea este o modalitate simplă prin care poate fi diminuat impactul pe care noi toți îl avem asupra mediului, prin reducerea consumului de energie și a resurselor naturale dar și prin reducerea depozitelor de deșeuri. ” potrivit Adina Magsi, Director General, ALUCRO. ”Odată colectate, dozele din aluminiu sunt transformate în doze noi sau în alte produse care conțin aluminiu, biciclete sau rame pentru ferestre, retopirea aluminiului folosit economisind pâna la 95% din energia inițială necesară producerii de materie primă”.

În paralel, ALUCRO continuă activitățile care vizează educația în școli și colaborarea cu colectorii, acestea ramânând de bază în vederea îmbunătățirii “eco-comportamentului “ cetățeanului român, fiind evident faptul că numai printr-o rețea eficientă și recunoscută oficial putem îmbunătăți rata de reciclare impusă de legislația europeană. Obiectivul ALUCRO este de a promova un sistem coerent și eficient de colectare selectivă a deșeurilor de aluminiu la nivel național,  în strânsă cooperare cu toți operatorii implicați direct sau indirect în managementul deșeurilor, asociațiile de preluare de responsabilități, administraţiile locale și operatorii de salubritate desemnați.

Cifre privind reciclarea dozelor din aluminiu în România:

• obiectivul de reciclare pentru dozele din aluminiu este de 21% (12.000 tone) VS obiectivul de reciclare Pet-uri  de 55% (90.000 tone);
• 5.000 tone reciclate in 2012;
• se recicleaza 29% din cantitatea de aluminiu existentă pe piață;
• 80% din aluminiu reciclat este reprezentat de dozele din aluminu;
• cifrele oficiale pentru 2011 vor fi publicate în următoarele două luni;

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.