România şi India, parteneriate în turismul de sănătate, cultural sau de business

România şi India vor colabora în domeniul turismului, iar eventuale parteneriate româno-indiene pot viza dezvoltarea diferitelor forme de turism, cum ar fi cel de sănătate, cultural sau de business, potrivit unui memorandum semnat, miercuri, de către ministrul român de resort, Bogdan Trif, şi ambasadorul Republicii India la Bucureşti, Thanglura Darlong.

„În baza parteneriatului, se va constitui un grup de lucru comun ce va avea întâlniri periodice care vor viza schimbul de date de bune practici la nivelul celor două instituţii. Membrii grupului vor veni cu expertiza fiecărui stat în parte în ceea ce priveşte organizarea şi promovarea activităţii turistice din ţările partenere. Un alt obiectiv al memorandumului semnat astăzi (miercuri, n.r.) urmăreşte atragerea de investiţii pentru dezvoltarea turismului românesc”, se precizează într-un comunicat al Ministerului Turismului remis AGERPRES.

Ministrul Turismului a afirmat, în context, că România este o destinaţie competitivă la nivel european, cu o multitudine de resurse naturale şi antropice care reprezintă atracţii turistice importante pentru vizitatorii din India.

„Totodată, urmărim şi oportunităţile de investiţii, eventuale parteneriate româno-indiene pentru dezvoltarea diferitelor forme de turism, cum ar fi cel de sănătate, cultural sau de business”, a declarat Bogdan Trif.

România reprezintă o destinaţie de interes pentru turiştii indieni, numărul acestora fiind în continuă creştere în ultimii ani, precizează comunicatul citat. Memorandumul a fost semnat la sediul Guvernului, în prezenţa premierului României, Viorica Dăncilă, şi a vicepreşedintelui Republicii India, Venkaiah Naidu.

Sursa: AGERPRES

Foto: adobe.com

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.