România și modelele europene de succes în învățământul profesional și tehnic

Nevoia de asigurare a forței de muncă calificate cu ajutorul sistemului de învățământ profesional și tehnic este deja critică pentru economia românească. Lucrurile ar fi arătat astăzi cu totul altfel pe piața muncii dacă, în trecut, cineva cu putere de decizie ar fi ascultat semnalele de alarmă trase de cei direct afectați.

Iar rezolvarea, simplă, nu trebuia în niciun caz să fie cea din mandatul de ministru al Ecaterinei Andronescu din 2009, când școlile profesionale din România practic s-au desființat.

Eroarea s-a încercat a fi îndreptată în 2012, sub mandatul lui Daniel Funeriu, și de atunci experimentăm în loc să adoptăm unul dintre modelele europene ce funcționează de ceva vreme, în state care au intuit criza de mână de lucru calificată cu mult înaintea României.

Chestiunea a fost privită la nivel continental de către Parlamentul European, care în 2014 a finalizat studiul ”Dual education: a bridge over troubled waters?”, studiu citat inclusiv de Academia Română într-o analiză alcătuită la solicitarea OMV Petrom.

Documentul european identifică existența la nivelul Uniunii Europene a patru modele de organizare a învățământului profesional și tehnic (ÎPT) în Europa:

  • ÎPT în sistem dual, care combină învățarea la locul de muncă cu cea din cadrul școlii. Modelul este practicat în Austria, Danemarca, Germania și Elveția
  • Programe de ucenicie ca specializare paralelă cu alte forme de ÎPT. Model aplicat în Grecia, Franța sau Marea Britanie
  • Elemente semnificative ale învățării la locul de muncă integrate în programele din școli. Modelul este practicat în țări precum Franța, Finlanda, Belgia, Olanda, unde funcționează în paralel cu modelul al doilea
  • ÎPT integrat deplin în școli. Sistemul este răspândit în țări cu ÎPT aflat într-o fază incipientă de integrare a învățării la locul de muncă, precum Republica Cehă sau Slovacia

Despre experiențele europene de succes pe cursdeguvernare.ro

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.