România sufocată

Există un impresionant eșalon de aplaudaci ai sufocarii până la asasinare prin vot democratic a luptei împotriva corupției și a statului de drept. Acesta pare să fie format din câteva categorii de indivizi.

În prima categorie – cea mai numeroasă -, intră cei care nu înțeleg nimic și care sunt aduși cu autocarele de partid și de stat la mitinguri de protest: analfabeți structurali și funcționali, votanți de conjunctură socio-economică ai binomului puscariabililor, nefericiți fără nici un fel de cultură democratică, nostalgici pauperizati ai comunismului sau pur și simplu persoane fără discernământ.

În cea de a doua categorie intră cei care înțeleg perfect (!) ceea ce se întâmplă, dar care dintr-un motiv sau altul susțin acest asasinat istoric al statului de drept. Aceștia sunt cei mai toxici pentru societate și cei mai periculoși, căci în spețele arestării statului drept de către binomul PSD-ALDE, ei par că perorează cu o certă autoritate de lucru cunoscut, când de fapt devine evident că au doar niște deplorabile agende ascunse: ziariști, politicieni, avocați, judecători, procurori, anumiți oameni de afaceri. Această a doua categorie a creat o formidabilă perdea de fum, cu iz de credibilitate irefutabilă, în fața adevărului crunt al deconstrucției democrației de către o gașcă transpartinică de infractori dovediți sau cu vocație de infractori, care pe scenă sau în spatele ei alimentează cu efecte pirotehnice întregul spectacol al demantelarii democrației.

În a treia categorie intră naivii și indiferenții. Grupuri care exersează, de fapt, forme de lașitate civică sau de dispreț civic.
Naivii își dau cu părerea, în formate positivist-halucinante, cum că ar fi cazul să fie liniște în țară și să se mai termine odată cu deranjul provocator și zgomotos al luptei împotriva corupției. Naivii împărtășesc grotesc aceeași paradigmă nenorocită, care a avut la bază, acum mai bine de un sfert de secol, ideea alegerii unui “președinte pentru liniștea noastră”. O paradigmă, care a justificat intervenția minerilor întru asigurarea liniștii socialismului iliescian, ranforsat de corupție comunistoidă. O paradigmă, dezvoltată apoi în spații transpartinice, cum spuneam, și la adăpostul căreia, în ultimii 28 de ani, s-a creat acest leviathan comunistoido-mafiot anti-cetățean cu care ne confruntăm plenar în acest moment.

Indiferenții, la rându-le, afirmă că vor numai să își vadă de job sau de afacerea proprie. Evident, o iluzie. Căci, în această pretinsă indiferență politică salasuieste de fapt un robust interes pecuniar personal, alimentat de frica pierderii statutului economic, profesional și social, indiferent care ar fi el. Mizând pe acest tip de anxietate, “cei în drept” pot recruta oricând informatori și colaboratori sau/și pot impune o realitate obedientă și tăcută. Grupul idiferentilor poate fi astfel lesne luat părtaș la un act profund politic, profund antidemocratic, profund imoral. Ceea ce anulează iluzia preuspusei impartialitati cuminți, în care indiferenții se complac și pe care o afișează ipocrit.

Astfel, în fundalul trist al aplauzelor deșănțate ale celor care prea ușor se (re)acomodează cu logica răului, la nici 30 de ani de la căderea comunismului instituțional, România se sufocă, din nou, de mirosul pestilențial al promovării în societate a precaritatilor intelectuale, morale, profesionale și umane și al (re)instaurării paternaslimului și bunului plac autocrat.

Dan Uncu

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.