Rușii afirmă că Gruparea Statului Islamic din Siria a fost distrusă. Americanii susțin că mai durează un pic

Gruparea Stat Islamic (SI) a fost distrusă în Siria, a anunţat miercuri preşedintele rus Vladimir Putin, care a atenţionat totodată că SI îşi menţine potenţialul distructiv şi poate ataca ţări din întreaga lume, informează Interfax şi Reuters.

‘Este evident că, în pofida situaţiei sale militare, această grupare teroristă îşi menţine un potenţial distructiv semnificativ şi abilitatea de a-şi schimba repede tacticile şi de a ataca ţări şi regiuni de peste tot în lume’, a declarat Putin, potrivit Reuters.

‘Anul acesta, în centrul atenţiei noastre se află un subiect care are o mare importanţă pentru întreaga comunitate internaţională: perspectivele de evoluţie a situaţiei din Orientul Mijlociu după distrugerea SI în Siria’, a mai spus Putin într-o adresare către participanţii la Conferinţa pentru securitate internaţională ce se desfăşoară la Moscova, potrivit Interfax.

Mesajul de salut al lui Putin a fost citit miercuri de către secretarul pentru securitate naţională al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev.

De asemenea, în cadrul celei de-a VII-a Conferinţe pentru securitate internaţională de la Moscova, ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat: ‘A fost eliberată din mâinile teroriştilor cea mai mare parte din teritoriul Siriei, iar cu restul au loc negocieri în vederea predării armelor’.

Potrivit lui Şoigu, au fost zădărnicite ‘planurile de a forma un pseudocalifat’, informează Interfax.

‘Este evident că prin unificarea eforturilor noastre cu cele ale coaliţiei, istoriei SI în regiune i s-ar fi putut pune capăt mult mai devreme şi cu pierderi mult mai mici’, a adăugat ministrul apărării rus.

SUA: Misiunea vizând eradicarea Statului Islamic ‘se apropie de final’

Pe de altă parte, Casa Albă a apreciat miercuri că ‘misiunea militară’ vizând eradicarea grupării jihadiste Statul Islamic în Siria se apropie de final, dar nu a indicat un posibil calendar pentru retragerea trupelor americane, informează AFP.

La câteva zile după declaraţiile preşedintelui Donald Trump în favoarea unei retrageri rapide a celor circa 2.000 de soldaţi americani detaşaţi în Siria, executivul american a dat publicităţii un comunicat respingând de facto o plecare în timpul apropiat a acestora de pe teritoriul sirian.

Menţionând că gruparea Statul Islamic a fost ‘aproape complet distrusă’, executivul american subliniază că SUA şi partenerii lor rămân hotărâţi să elimine ‘mica prezenţă a Statului Islamic în Siria, care nu a fost încă eradicată’.

‘Vom continua să discutăm cu aliaţii şi prietenii noştri despre viitor’, adaugă comunicatul, care în niciun moment nu evocă retragerea trupelor americane din Siria.

‘Ne aşteptăm ca ţările din regiune şi dincolo de aceasta, precum şi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) să acţioneze în favoarea păcii şi pentru a se asigura că Statul Islamic nu o să mai reapară niciodată’, adaugă Casa Albă.

Numeroşi responsabili ai administraţiei americane au pledat în ultimele zile pentru o prezenţă durabilă în Siria, până când ‘stabilizarea’ acestei ţări nu se va fi încheiat.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.