Salvarea râului Taia
În 28 iunie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia a menținut decizia Tribunalului Hunedoara, de anulare a decizie de încadrare și a autorizației de mediu pentru microhidrocentrala construită ilegal pe râul Taia, din Munții Șureanu. Râul de munte trebuie eliberat din țeavă!
Încă din 2011 distrugerile șocante provocate de așa-zisele microhidrocentrale pe râurile de munte din România au ajuns de notorietate publică. Dar imensele interese financiare din spatele afacerii ”certificate verzi” au făcut ca autoritățile de mediu să închidă ostentativ ochii la încălcarea sistematică a legislației de mediu. Scara enormă a ecocidului desfășurat în Carpații Românești a făcut ca, într-un târziu, în mai 2015, Comisia Europeană să deschidă procedura de infringement.
Se observă în Scrisoarea de Punere în Întârziere că, datorită capacității administrative reduse, Comisia s-a referit ”în special” la 27 de proiecte din Munții Făgăraș, proiectul din Munții Șureanu, de pe râul Taia, și 6 microhidrocentrale din Munții Țarcu (pe Craiu, Cuntu, Sebeșel și Ramna), deși lista cu microhidrocentralele care ne-au distrus văile de munte în ultimii anii este incomparabil mai lungă.
Ne-am fi așteptat ca statul român să dea dovadă de măcar o urmă de bunăvoință și responsabilitate, nu doar față de Comisia Europeană, ci mai ales față de patrimoniul natural al României, și să înceapă demersuri pentru închiderea măcar a câtorva dintre MHC-urile din lista de infringement. Să renatureze măcar câteva văi mutilate și să se laude cu ele. Dar iată că au trecut peste trei ani și, profitând de ”bunăvoința” Comisiei Europene, care încă nu și-a mobilizat resurse pentru a duce procedura mai departe la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, statul român nu a mișcat niciu deget pentru remedirea daunelor produse, încălcând astfel nu doar Directiva Cadru privind Apa, Directivele Păsări și Habitate ci și Directiva 2004/35/CE privind răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea și repararea daunelor aduse mediului.
În paralel, iată că un ONG, Bankwatch România, face ceea ce ar fi trebuit să facă autoritățile de mediu și reușește să anuleze în instanță, definitiv, decizia de încadrare (care ținea loc de acord de mediu) și autorizația de mediu pentru MHC-ul care a mutilat ceea ce fusese până în 2013 una dintre cele mai frumoase văi din Carpații Românești, Taia. Autoritățile de mediu nu doar că nu au contribuit cu nimic la salvarea văii, ci au fost în proces de partea firmei titulare a proiectului MHC (Hidro Clear). Iar acum, când societatea civilă le-a făcut 99% din treabă, și, după încetarea activității MHC-ului, ar fi atât de ușor să se demoleze clădirea ridicată ilegal și cele două praguri de captare, să lase natura să-și vindece rănile, autoritățile de mediu își mențin poziția anti-mediu. Directoarea Georgeta Barabaș declară: „După comunicarea sentinţei, vom da dispoziţie de încetare a activităţii, conform art. 17 din OUG 195/2005. În funcţie de motivarea instanţei, dacă va fi solicitată demolarea, atunci vom da dispoziţie de demolare. Vom pune în aplicare o decizie a instanţei. Nu putem să ne pronunţăm care vor fi demersurile viitoare până nu vedem motivarea instanţei. Cert este că dispoziţia de încetare a activităţii va fi dată, pentru că acest lucru este atras de anularea actelor administrative de mediu”.
APM Hunedoara fiind parte în proces, doamna Barabaș știe foarte bine că demolarea nu face obiectul acestui proces, deci declarația dânsei este destul de ciudată. Și faptul că așteaptă comunicarea, deși știe că MHC-ul nu mai are de ieri autorizație de mediu, nu reprezintă o poziție de partea mediului.
Râul a curs destul prin țeavă, și trebuie eliberat. Românii au plătit destul certificate ”verzi” pentru o hidrocentrală ilegală, și ar trebui să primească banii înapoi. Este evident că s-a acordat ilegal un masiv ajutor de stat, timp de 3 ani și jumătate. Și la începutul funcționării, ANRE s-a grăbit să emită acreditare încă din 17 decembrie 2014, deși autorizația de mediu a fost emisă cu 6 luni mai târziu, în 15.06.2015.
Zilele trecute a fost prezentat, ca o mare victorie, faptul că Legea Muntelui a trecut de Parlament și noua legea prevede că pentru microhidrocentrale sunt obligatorii avizele emise de direcţiile pentru agricultură judeţene şi direcţiile silvice judeţene şi unităţile administrativ teritoriale.
Dar cine a văzut în România o unitate administrativ teritorială să ia apărea naturii, implicit să miște un deget pentru cetățeni, pentru ca ei să aibă o calitate a vieții superioară, într-un mediu înconjurător armonios? Pentru ca localnicii să trăiască sustenabil, de pe urma patrimoniului natural carpatin, și nu din distrugerea lui? Mai concret, unde în România un primar a luat apărarea unui râu de munte?
Iată acum ce poziție stupefiantă are primarul din Petrila, localitatea de care aparține valea Taia:
„Noi avem un venit de 6% din profitul acestei hidrocentrale. Așteptăm motivarea Curții. Eu cred și sper că nu se va dispune demolarea ei, pentru că asta ar afecta mult mai mult mediul decât funcționarea ei. Terenul s-a închis la loc pe unde s-au făcut lucrările. Dacă vine cineva în zonă nici nu își dă seama pe unde sunt conductele. Sincer, sunt dezamăgit de această decizie, pentru că nu mi se pare în regulă ca o organizație din afară să vină să ne desființeze niște lucrări pentru care noi ne-am chinuit ani întregi. La noi e o vorbă: e ușor să strici, dar e mai greu să faci”
Primarul nu are nicio urmă considerație pentru patrimoniul natural unic cu care este înzestrată acestă localitate. Îi pasă mai mult de cei 6% din profit, care ajung la bugetul local, adică aproximativ 3000 de lei pe lună:
http://www.danpavaloiu.ro/2018/01/11/legile-vaii-jiului/
Dacă împărțim această sumă la populația Petrilei de la ultimul recensământ (22.692 de locuitori) reiese că un cetățean câștigă 13 bani pe lună din secarea râului Taia! După domnul primar, este o afacere reușită ca petrilenii să-și vândă râul de munte pentru 13 bani pe lună!
Sperăm ca decizia Curții să fie pusă în practică, cât mai curând, Taia să curgă din nou liberă, speciile și habitatele protejate să reușească să-și revină, după acești ani de agresiune împotriva naturii, împotriva ariilor naturale protejate.
Centrul de Excelență pentru Dezvoltare Durabilă
www.cedd.ro