Scara folkiștilor

A fi folkist e o treabă aparent simplă și ușor neserioasă.Ești un fel de cântăreț-compozitor de muzică semi-ușoară cu statut de amator. În plus, deși cu timpul unii îți recunosc o oarecare „onorabilitate”, alții continuă toată viața să te considere un fel de nomad neserios ce trebuie ignorat pentru că practică „un gen derizoriu”…folkul! Totuși, nu este așa de ușor să accezi în elita acestui gen și asta nu pentru că ar avea cineva ceva cu tine, ci pentru că arealul fenomenului folk e unul abrupt și năstrușnic.
1.Folkist Ocult :
Orice folkist care a învățat să cânte la chitară câteva cântece se află în stadiul de folkist ocult. El nu cântă decât acasă, la școală, poate în parc, numai pentru prietenii apropiați. Acesta este stadiul rușinos și timid al folkistului. Din păcate sau fericire aproximativ 60% din folkiști rămân în acest stadiu…sau se apucă de rock, ceea ce e și mai grav.
2.Folkist debutant:
Cu timpul, folkistul nostru timid începe să cunoască alți folkiști.Merge la un cenaclu, mai nou la un bar unde se cântă, participă la un concert două și prinde curaj. Omul nostru începe să și compună, încearcă să-și convingă prietenii că are talent, și dacă are curaj se înscrie la un festival de folk. Tot acum începe să asculte cu mult mai multă atenție compozițiile folkiștilor consacrați, le învață și le cîntă cu plăcere. Nu vorbim despre succesul la sexul opus… care apare și el!
3.Folkist cu recunoaștere locală:
Un nume lung pentru o stare superioară… Folkistul nostru începe să aibă consistență. Unul sau câteva dintre cântecele lui circulă (pe net sau aiurea prin țară), a participat la mai multe festivaluri, unde, uneori, a luat și premii (nu că ar conta pentru ceva-cineva, dar măcar cei din generația folkistului încep să-l bage în seamă. Bârfa e tot o formă de a fi băgat în seamă! În orașul său lumea îl știe că e „folkistul ăla”, deși, de trăit va trăi în continuare cu banii pe care-i cîstigă la serviciu sau de la părinți.
4.Folkist neconsacrat :
Au trecut deja 10,15 sau 20 de ani de activitate și folkistul nostru devine vizibil la scară națională! E invitat la un mare festival, unul din cele două trei care există și care, parțial, sunt televizate. Evident că se îmbracă frumos, face eforturi să impresioneze, să își facă prieteni persoane importante din juriu, organizare…etc. E drept că folkistul noastru muncește de câțiva ani buni ca să ajungă la acest nivel de „neconsacrare” dar vă dați seama că a meritat din moment ce acum apare la televizor.
Cam în faza asta (dacă nu e precoce, sau ajutat de cineva cu experiență) folkistul se pregătește să scoată primul CD ca să facă trecerea de la folkistul X la numele personal care acum devine brand comercial și etichetă de personalitate! De cele mai multe ori, marile case de discuri nu au programe pentru folk. Prin urmare vorbim de case fără vizibilitate și promovare și autofinanțări. Acum intră în gura presei care ori tace cu desăvârșire la adresa lui (adica a fost în spectacol dar nu s-a observat) ori scrie despre el că nu e matur, e derizoriu, debutant, sau și mai rău „nu cânta folk”! După câțiva ani de neconsacrare…mulți folkiști se lasă de folk, pleacă din țară, pleacă să cânte pe vapor coveruri, merg la rock sau jazz sau pur și simplu se apucă de altceva..filatelie, cântat la nunți, ore de chitară, grădinărit, etc
5.Folkist în așteptarea consacrării:
Anii au trecut, ai reușit cu mari eforturi să scoți câteva Cd-uri. Odată la cîțiva ani reușești să intri în echipa care e invitată la cele două festivaluri/concerte mari care contează. Ai și tu acum câțiva admiratori, fani care cred în muzica și seriozitatea ta, dar evident și mulți, mulți care te contestă și cred că muzica ta nu face doi bani. Astepți cu răbdare ca undeva, cineva să observe că exiști, că ești genial sau măcar notabil, că muzica ta e purtătoare de spirit…aștepti…(cei din familie s-au resemnat!)
Mergi și dai concerte în orașe mici și mari, iți cunoști patria și geografia ei (poate și puțină istorie)….Încurajezi cu blândețe o mulțime de tineri folkiști „oculți” și „debutanți” să persevereze în acest gen plin de har și așteptări!
De regulă, povestea folkistului cam aici se termină. Mă refer aici la cei neconsacrați, cu o oarecare sincopă de celebritate ce apare la decesul personajului. Când în sfîrșit, toată lumea zice cu gura plină că era un folkist deosebit! Unii primesc vreme de câțiva ani chiar și un festival folk local care le poartă numele! Cota lor pe you tube crește brusc!
6.Folkist consacrat:
În această categorie intră acei folkiști pe care îi știm cu toții. Pe lîngă faptul că au lansat fiecare câteva șlagăre-folk au inventat, renovat și revoluționat genul. Despre ei se vorbește cu stimă. Nu despre toți și nu totdeauna. Sunt cei care rămân în arhive ca piloni de bază ai genului. Totuși, indiferent de premii și diplome cel care le-a oferit statutul de consacrați a fost publicul, nu presa, nu criticii, nici Uniunea Compozitorilor. Nu marile festivaluri, nici numărul de Cd-uri.
7.Folkist:
Pentru cei care consideră că acest parcurs este greu și nefericit, am totuși, dau o veste bună! Există și o altă cale. Să iubești folkul, să participi la evenimentele lui, să scrii piese tot mai bune, să ai o fărâmă de talent, să pui pe albume piesele în care crezi și să aștepți să vină folkul la tine. Nu toți veți reuși, dar nimic nu se pierde din ce e dăruit cu iubire! Dacă vrea Dumnezeu, chiar dacă nu vei gusta din deliciile consacrării, poți fi, totuși, un folkist adevărat! Totul e sa-ți placă și să nu crezi în morga celor care au impresia că folkul începe și se termină cu ei. Nici în cronicarii și echipele care fac ierarhii pe criterii personale. Așa că dragii mei, folk-on!
PS. Dincolo de nuanța de umor acrișor e clar că folkul e un gen dificil. Necesitând pe lângă calități de chitarist, calități actoricești, perseverență, cunoștințe de promovare și compoziție, spirit critic, bun simț. Și, dincolo de toate, cultură!