Se dă ceva,acolo!
E pentru prima oară în Europa când un partid propune direct și fără menajamente să fie lăsat de electori să fure și în schimb să li se facă și votanților parte. Să le dea și lor „ceva, acolo.” Până și în limba e surprinsă cardașia fecală între un pronume nehotărât și adverbul complice. Auzi tu, să le dea „ceva acolo”. o aproximație care face din cârdășie o camaraderească într-ajutorare la un preț într-adins derizoriu, cea mai nepotrivită, cea mai umilitoare și degradantă vânzare de sine: vânzarea pe nimic, pe „ceva, acolo”.
Iuda a rămas în istorie pentru că a primit un preț pentru trădare. 30 de arginți, un serviciu unic taxat just. Ce nu menționează istoria e conotația morală a sinuciderii și a returnării prețului trădării. La noi nimeni nu retractează, darămite să returneze sumele pentru care a acceptat complicitatea. Nimeni nu se ridică la înălțimea morală a lui Iuda la noi.
Industria tot așa au înstrăinat-o ,exact cei ce astăzi promit „ceva acolo” , fără să ia in schimb nici ei mai mult decât „ceva acolo”. Mizeria naște mizerie, să dai o fabrică al cărei teren valorează 100 de milioane de euro pe 10 milioane in scripte și unul șpagă, asta înseamnă exact „ceva,acolo” nimic mai mult.
Și flota, au dat-o tot pe șpagă. Nu au cerut măcar prețul corect sau mai mic, au dat totul pe comision, că asta e eufemismul care introduce vânzarea de sine în circuitul valorilor economice.!
Mama impreuna cu(aproape tot) neamul meu ,după ce se bagă ore în șir zilnic cu capul în televizor ca în casca coaforului, când iese de-acolo iese indignată împotriva celor ce abuzează niște bieți hoți. „Bieți” am zis? Mare eroare! Ăștia prin gabaritul ticăloșiei lor nu încap în bietul adjectiv. Când a fost pus în circulație, „biet” era puternic racordat la nemancare, la foame,la mizerie. Astăzi, cei ce aspiră la această demnitate de „bieți” dețin împreună jumătate din țară. Săracul nenea Hagi Tudose! !
Toți vor „ceva” și cu orice preț. Nu-i interesează de unde. Nu pun condiții morale, vor indiferent dacă e corect față de ceilalți sau sau nu. S-au îngrămădit cu toții în categoria de merit indicată de hoții tutelari ai națiunii și de acolo urlă !
E dreptul nostru, spune mama.
Da? Păi eu va recunosc un drept încă și mai mare, mai mare decât al poporului german, care e muncitor, să nu uităm, nu ca al nostru. Să vă dăm așadar, dar de unde? Împrumutăm , ne umplem de datorii pe care urmează să le plătească copiii, nepoții. Aici ei nu te mai aud. Unul nu aude cuvântul „nepoți” unul macar,dintre cei ce-și urlă dragostea față de ei. Și ca să fie încă și mai complicat, ei își iubesc sincer nepoții, li se dedică. Însă ,când e vorba să-i îndatoreze,chestia devine abstractă și interesele lor devin prioritare față de cele ale nepoților.
Nu-i interesează,pur și simplu. N-au de pus nicio condiție morală, ei își vor partea și gata.
Unul măcar să fi spus: dacă e imorală sursă, nu acceptăm „ceva acolo” Dacă pentru asta vor plăti nepoții mei, nu accept. Dacă se va dovedi că tot ai mei vor plăti considerați că refuz suta de lei în plus, cea deja mâncată de inflație Dar nu, niciun recurs la morală, nicio nuanțare: ceva,acolo!
Mi-e milă de mama și de tot neamul ei dacă asta îmi pregatesc ei mie.
Ok, toți comitem acte reprobabile, dar eu măcar mi le asum și încerc să le compensez. Ei nu! Înțelegeți acum de ce, când fac blestemații de la care nu mă pot înfrâna, eu cel puțîn îmi păstrez demnitatea de a spune: Sunt un nemernic! Am făcut o mare mizerie! Aș putea să o dau cotită, că, să vezi, victima are și ea partea ei de vină, eu am circumstanțe atenuante? Nu! Când nu mă pot opri să fac ceva rău, mă pedepsesc cu luciditatea care conține și ceva demnitate, nu pe toată, ci doar o rămășiță, pentru că toată demnitatea rămânea intactă doar dacă nu făceam blestematia. Eu, după ce totul a fost făcut, gândesc retrospectiv ca la o mare mizerie de care sunt responsabil.
Ei nu!
Și cu cât mai perversă a fost propunerea adresată poporului de a ține de șase, spusă voalat, pe atât de directă e acceptarea poporului. Poți să-i spui orice. Nu te aude. Mai, să vezi, nu sunt bani, s-au împrumutat, noi va trebui să plătim după ce muriți voi.
Nimic.
– E dreptul meu! Să-mi dea, că d-aia i-am votat!
– De unde?
– Nu mă interesează.
Acest dezinteres a permis să se vândă pe nimic țara! Această cârdășie cu cel puternic în detrimentul celui slab ne-a cocoșat de rușine în istorie.
Toți marii conducători ai noștri au murit trădați de cei pe care i-au servit.
Mihai ucis în mijlocul armatei Horia,Cloșcă,crișan trădați de cei pentru care luptaude consătenii lor, Tudor Vladimirescu Cuza, luptătorii din munți, toți au fost trădați , livrați puterii de care vulgul e fascinat la noi.
Dușmanii noștri nu sunt hoții cei generoși cu mărunțișul cu care ne corup, ci, sunt cei ce încearcă să facă justiție
Dușman ne mai este cealaltă jumătate de popor (în realitate vorbim de trei sferturi de fapt) co-plătnicii la datoriile făcute inschimbul stergerii pacatelor celor multe si grele. Blamati sunt tocmai cei care n-au nimic de câștigat prin cardașia cu hoții. Ei si nu cei ce ne-au prejudiciat sunt criticati, in vreme ce adevaratilor vinovati nu le punem nicio condiție morală. Nu punem, niciun frâu etic admirației pentru jefuitorii abili! Ne merităm soarta! În România , invreme ce unii jubileaza, ceva,acolo,ceva fundamental moare.
Adrian Onicescu