Ședințele informative despre mediere sunt obligatorii
Toţi cei care vor să-şi rezolve problemele în instanţă sunt forţaţi să asculte discursuri despre avantajele medierii
În cazul în care vor refuza, aceştia riscă amenzi de până la 1000 de lei iar magistraţii le vor respinge acţiunile civile sau penale.
Printre infracţiunile care pot ajunge la mediere se numără şi lovirea, ameninţarea sau violul.
În urma şedinţelor de informare, mediatorul le va elibera tuturor participanţilor certificate de prezenţă. În cazul în care cei vizaţi refuză să se supună legii, consecinţele sunt destul de clare.
„Instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată sau după declanşarea procesului până la termenul dat de instanţă în acest scop”, se arată în art. 2, alin. 1 din legea 192/2006, porivot b1 tv.
Seminarul de informare în privinţa medierii ar putea dura şi 15 zile. Deşi şedinţele sunt gratuite, toţi cei care optează pentru mediere trebuie să-şi scoată bani din buzunar pentru serviciile experţilor din domeniu.
„Dacă în urma şedinţei de informare părţile sunt de acord să soluţioneze litigiul prin mediere, se va încheia un contract de mediere şi se va stabili o dată la care va avea loc şedinţa de mediere. Dacă părţile se înţeleg asupre rezolvării litigiului, se încheie un acord de mediere, care va fi înaintat instanţei de judecată, pentru încuviinţare. Instanţa de judecată va pronunţa o hotărâre judecătorească, numită «de expedient», care va consfinţi înţelegerea părţilor concretizată în acordul de mediere”, a declarat Roxana Horga, avocat mediator autorizat.
Vestea bună este că numai cei care intentează procese după 1 august 2013 sunt obligaţi să participe la sesiunile informative despre mediere.