Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Semnal editorial „Pe drumul prieteniei”, de Eerem Melike Roman

Publicat: duminică, 20 mai 2018

Relațiile culturale dintre România și Turcia au deopotrivă o bogată tradiție și încă multe comori de dezvăluit. Pentru familiarizarea celor două popoare cu profunzimea și dimensiunile culturii din cele două țări există oameni dedicați, care construiesc punți de lumină în cunoașterea reciprocă. Este și cazul jurnalistei și scriitoarei Melike Roman, care și-a câștigat un binemeritat renume în peisajul traducerilor din și în limba turcă, dedicând decenii de aleasă sensibilitate și riguroasă selecție celor mai importanți reprezentanți ai literaturii din Turcia, pe care o relevă publicului din România în toată fascinanta sa splendoare.

Cartea „Pe drumul prieteniei” este un astfel de corolar al preocupărilor constante de a desluși pentru publicul român nuanțele infinite ale operelor unor titani ai literaturii din Turcia. Întâlnirile personale ale autoarei cu mulți dintre ei conferă repere care s-au bucurat nu doar de succes și vizibilitate în presa din România, ci și de edificarea unor legături unice, pe care Melike Roman, jurnalistă și scriitoare de origine turcă stabilită în România, le-a putut stabili și le-a împărtășit, cu profesionalism și implicare, iubitorilor de cultură din țara sa de adopție.

Însuși faptul că lucrarea este în limba turcă prilejuiește, de partea cealaltă, adresabilitatea către comunitatea turcilor din România, pentru care autoarea punctează repere fundamentale de tradiție. Cuprinsul bogat include nu doar evocări ale unor personalități reprezentative pentru literatura turcă, așa cum sunt Yașar Nabi Nayir, Tahsin Saraç, Bulent Ecevit, Aziz Nesin, Nzim Hikmet, ci și instantanee culturale de la conferințe și simpozioane dedicate schimburilor culturale dintre cele două țări și mențiuni ale prezenței traducerilor din mari scriitori români în Turcia.

Rolul pe care îl are Erem Melike Roman în edificarea și consolidarea continuă a punților de legătură între cele două importante culturi balcanice este unul unic, cu reverberații dincolo de literatură, direct în memoria afectivă a publicului larg din cele două țări. Și asta pentru că autoarea, ani buni redactor principal la secțiunea de limba turcă a Radio România, a acordat o atenţie deosebită şi traducerilor din limba română în limba turcă a unor creaţii reprezentative din lirica şi proza românească. Aceste lucrări au apărut în Turcia în revistele literare „Varhk”, „Eleştiri”, „Sanat-Edebiyat”, Yazko-Qeviri” şi altele. De asemenea, a publicat în Editura „Broy”, din Istanbul, în anul 1987, autoarea  a realizat traduceri din literatura turcă, pe care le-a publicat în prestigioase reviste culturale românești, printre care „Gazeta Literară”, „Luceafărul”, „Contemporanul”, Suplimentul cultural al ziarului „Tineretul liber”.

„Pe drumul prieteniei” nu face decât să se constituie într-un sumar de elită al unei activități prodigioase, puse în slujba cunoașterii frumosului din interiorul hotarelor Turciei și al legăturii acestuia cu spiritualitatea românească.

Roxana Istudor

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=97811

Publicat de la data mai 20 2018. Categorii ALEGEREA NOASTRA, Cultură, CULTURĂ.

Zona comentariilor

Meteo în țară

21 august 2019, 4:55
 

N
Senin
19°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 18°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 67%
Vânt: 0 km/h N
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 6:25
Apus: 20:12
Prognoza 22 august 2019
Zi
 

NE
Parţial însorit
35°C
Vânt: 11 km/h NE
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 7
Noapte
 

NE
Senin
21°C
Vânt: 7 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 7
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 225.078 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team